Iată părerea unui autor pe care îl respect pentru cel puţin un roman de-al lui, Gunther Grass, Toba de tinichea – şi cu care nu sunt de acord aici: „Pentru mine, politica şi literatura nu au fost niciodată contrarii care se exclud: limba în care scriu suferă de politică; ţara în care scriu îndură din greu consecinţele politicii sale: cititorii cărţilor mele sunt, ca şi mine, autorul, marcaţi de politică.”A face din societate o anexă a politicii este o eroare, este o privire viciată şi agresivă asupra rezervelor de independenţă pe care le au indivizii în starea lor cotidiană, istorică.
Grăbește-te încet, ăsta-i secretul romanului. Dar cum? Știu cum și de ce.
Să citești istoria celor vechi, după ce ți-ai idealizat viața cu filosofie și literatură. Atunci, fiind în miezul faptelor trecute, înțelegi caracterul ficțional al existenței: personaje, eroi, mari lupte, mari civilizații, toate au fost, toate s-au scăldat, un timp ( adică un nimic ) în spuma gloriei lor trecătoare.
Când se toarnă apă-n cerneală, ia naștere literatura subțiată, de salon.
Preda avea un spirit lucid, critic, realist. Cel mai bun exemplu este regretul lui că s-a grăbit cu publicarea volumului Moromeții, vol. 1. De ce? întreabă candid Aurora Cornu, încă soţia lui atunci, nedumerită. Pentru că, explică prozatorul, ar fi trebuit să facă din Moromete un erou universal, un fel de Oblomov, așa cum fusese, spectaculos, genialul (termenul e al lui Marin Preda) referent real, Tudor Călărașu, tatăl. Avea dreptate doar parţial. Pentru că universalul şi localul nu sunt chiar aşa de divizate. Între ele se află, armonizator, decisiv, geniul autorului.
Limita cea mai clară a literaturii actuale, îndeosebi a „romancierilor”, este „profesionalizarea”. S-a ajuns la momentul în care „se știe”, vezi-Doamne, cum să se scrie un roman de consum, de uz submediu. Un roman de unică întrebuințare. De pildă, povestea vieții tale… Omenesc, prea omenesc.
O cură, mică, de Voltaire… Îmi aduc aminte că nu l-am prizat niciodată, din cauza causticității lui; pamfletarii, ca profesie, mi se par și acum inferiori, resentimentari. Totuși, în Tratatul lui despre toleranță, Voltaire – acest mare personaj – înfățișează și o ironie fină, prin afirmație, care, da, îmi place… Iată cum, în 1755, întâmpină Discursul asupra originii și bazelor inegalității dintre oameni, al „sălbaticului” Rousseau, într-o scrisoare către acesta: „Am primit, domnule, noua dumneavoastră carte împotriva neamului omenesc, și vă mulțumesc.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
