Goethe, în Poezie şi adevăr, despre iederă: „Aşa cum moluştele n-au schelet, ea n-are trunchi, dar îi place să joace mereu rolul principal acolo unde se caţără.(…) Ea stoarce copacii de sevă, dar şi mai nesuferită îmi e când se urcă pe un par şi pretinde că acesta e un trunchi viu pentru că l-a îmbrăcat cu frunziş.” Aşa şi oamenii-iederă. Cum se-agaţă ei, cum parazitează ei…
Arta e despre cum, fascinat, ca artist pui o problemă insolubilă pe masă; şi nu e despre cum o explici şi o rezolvi.
Iată procesul anamnezei povestit de Gunter Grass. Ceapa are multe foi. Ele sunt nenumărate. Abia ce i-ai jupuit una, că se şi înnoieşte. Tocată, te face să lăcrimezi. Abia când o decojeşti spune adevărul. Decojind ceapa. Cei mai mulţi cred că preţioasa lor ceapă nu are decât o singură foaie, aşa că decojirea nu mai e necesară…
Vedeţi cum se strânge cureaua cu adevărat? Cine are curaj? „O grădiniță, smochine, brânză și, pe lângă acestea, trei sau patru buni prieteni – aceasta a fost opulența lui Epicur”. (Friedrich Nietzsche)
Azi, Ortega y Gasset… „Preocuparea faţă de conţinutul omenesc al operei de artă este în principiu incompatibilă cu judecata estetică. (…) Un obiect artistic este artistic în măsura în care nu este real.”
Unul din neajunsurile filmului ca operă de artă, cred eu, este dialogul continuu, vorbele asociate unei acţiuni. Îi lipsesc tăcerile. În consecinţă, pare lipsit de stil, fiind prea implicat în omenesc, în conţinut. Acest handicap de esenţă dispare, oarecum, în cazul marilor regizori, care ne dau senzaţia că nu se putea spune altfel ceea ce s-a spus prin imagini.
Meursault, eroul din romanul camusian Străinul, 1942, este un personaj construit din tezele filosofiei vremii şi ale scriitorului. Ferdinand, anti-eroul din romanul Călătorie la capătul nopţii, 1932, este un personaj trăit, ieşit din marasmul războiului la care Celine luase parte. Ambele tipologii sunt cinice, lipsite de empatie, însă în mod diferit. Să nu le confundăm, totuşi, cu autorii lor. Faptul că Meursault este un personaj construit se vede în limbajul lui (se narează la pers. I) rece, precis, lipsit de emoţie, ieşit din ideologia filosofico-literară a existenţialismului. Celălalt personaj, Ferdinand, narează într-un limbaj colocvial, uneori „scandalos” din unghiul tradiţiei vorbirii frumoase. El vine din cinismul războiului ca război, de care, trăindu-l, este copleşit. Două romane mari, dar Celine, cu toată iubirea mea din tinereţe pentru Camus, este mai omenesc, mai păstos.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…