Omul aplecat asupra nevoilor propriei vieţi, şi care este vânat sistematic, metodic, de istoria interesată numai de necesităţile ei inexorabile… Aceasta este tema oricărui roman bun.
1750, Franţa. Ce găsim noi aici? „Oricărui artist îi place să fie aplaudat. Laudele contemporanilor sunt partea cea mai preţioasă a răsplăţii sale. Ce va face însă pentru a le dobândi (…). Ce va face el, domnilor? Îşi va cobărî geniul la nivelul veacului şi va prefera să compună opere mediocre admirate în timpul vieţii sale, în loc să creeze capodopere, ce ar fi admirate mai târziu.” ( Jean-Jacques Rousseau)
Mic atelier prozastic:
1. acțiunea, în romanul actual, rămâne în plan secund; acțiunea sofisticată mă plictisește, mă pierde; ce contează este modul tensionat în care conștiința personajului central trăiește momentele vieții.
2. romanul adună aluviuni naturale în jurul unui centru narativ neexplicat conceptual, doar arătat.
3. romanul se construiește prin antagonisme de tip psihologic, dar neprezentate prin analize psihologice îndelungi, ci prin descrierea de fapte mărunte.
4. narațiunea romanescă, spre deosebire de cea a povestirii, trebuie spartă, din când în când, fără a afecta fluența general- narativă.
5. romanul arată, din interiorul unui personaj, natura umană în generalitatea ei; el vorbește despre oricare cititor, de oriunde.
6. romancierul este un psiholog care nu practică psihologia de catedră.
Prezenţă pură: muzica şi pictura, auzul şi văzul… Un privilegiu al nobililor… Scriitorii sunt doar muncitori pe parcelele, limitate de limbă, ale Spiritului. Din această cauză, poate resentimentară, ei fac zgomotul cel mai mare…
În niciun alt tip de artă iluzia nu este mai mare, mai înşelătoare, ca in film. Pentru că acolo imaginea curge, se mişcă, dând senzaţia lui aici şi acum. Fiind receptat cu uşurinţă de sensibilitate („hai la un film, să mai treacă timpul”), filmul este arta cea mai populară, deci cea mai imperfectă.
Toate schimbările de macaz, piruetele urmând direcţia vântului, caracterele vopsite, interesele cele mai clare şi mai bazale, instrumentele-la-îndemâna–stăpânului, retorica împrumutată, imaginea vârtos vânată, „făcutul frumos”, ocheadele trimise insistent galeriei, cumulate, toate, cu lipsa operei, a talentului – nimic din toate astea nu se va pierde în timp. Ele se vor arhiva, se vor pietrifica, se vor mineraliza, încât privirile celor din viitor le vor identifica uşor şi rece, obiectiv, aşa cum priveşti pietrele, plantele, elementele naturii. Şi astfel, evaluarea va fi cinstită, istorică şi dreaptă, aşa cum oricine priveşte igrasia întinsă peste o casă istorică.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
