Ca să înţelegi modul de a face roman, azi, trebuie să ai în sensibilitatea ta, topite-n carnea ta, dacă nu şi-n mintea ta, principalele concepte heideggeriene: Dasein-ul, facticitatea, starea de aruncare, flecăreala, curiozitatea, ambiguitatea etc. Rezultatul funcţionării acestora stă în faptul că zi de zi se întâmplă totul şi, de fapt, nu se întâmplă nimic. Însă în artă nu se lucrează cu concepte, ci cu trăiri. Aşa că, un romancier, de exemplu, poate scrie „heideggerian” fără să-l citească pe filosoful german, cu condiţia să aibă simţurile apte pentru o bună literatură. Este cazul lui William Faulkner căruia i-a fost suficient să-l citească pe James Joyce, în Ulise, pentru a da cel puţin un roman-model al zilei de azi. Aşadar. Primul mare roman „heideggerian” a fost „Ulise„, al lui James Joyce. Al doilea, demonstrativ, a fost „Zgomotul şi furia„, al lui William Faulkner. Şi-al treilea este „Străinul” lui Albert Camus. Voi face, în continuare, succint, o exemplificare a celor spuse mai sus pe romanul faulknerian amintit.
Romanul? Am mai spus. Eminescu, în „Geniu pustiu”, îl defineşte grozav: el este „cântecul absurd al unei zile”; şi rezonează cu Macbeth, act V: „Viaţa este o poveste spusă de un nebun şi plină de zgomot şi furie.” De aici, simplu: „Zgomotul şi furia” al lui Faulkner este demonstraţia romanului în genere. Aşa că de-aia l-am luat în noua ediţie de la Art. Şi am recitit, atent, primul capitol: „7 aprilie 1928.” Ce-i acolo? O zi plină de sporovăiala între câţiva puşti, albi şi negri: Luster („Trebuie să găsim banu’ ăla”), Caddy („Mirosea ca pomii”), Versh („Versh s-a aplecat pe vine şi eu m-am suit la el în cârcă”), Dilsey („Eşti băiat mare acuma”), T.P. („Da, vă rog”), Jason, („Am să te spun”, a spus Jason), Quentin („Bea”, a spus Quentin), Roskus („E nenorocu’ în casa asta”), Benjamin, Benjy („Te cheamă Benjy”, a spus Caddy. „Auzi, Benjy, Benjy„). Tot verbiajul zilei fiind narat, din perspective temporale multiple, de „idiotul” shakesperian: în vârstă de 33 de ani, dar cu trei ani ca vârstă mentală: „Pe urmă s-a întors întunericul şi tata a stat negru în uşă şi pe urmă uşa s-a făcut neagră„. Demonstrativ şi perfect: parcă trăieşti odată cu ei în zbuciumul anonim al zilei de 7 aprilie 1928.
Dar să merg mai departe. La întreaga structură ce pare simplă. Patru capitole. 1. „7 aprilie 1928″, narează Benjy, idiotul de 33 de ani. 2, „2 iunie 1910″, narează Quentin, viitorul student de Harvard care se sinucide din dragoste pentru sora lui, Caddy. 3. „6 aprilie 1928″, narează cinicul Jason, care n-are mamă, n-are tată. „Jason ţinea banii”. 4 „8 aprilie 1928″, se narează la persoana a treia, impersonal (cu dominaţia, totuşi, a totemicei Dilsey, cea care, cât poate, ţine casa Compsonilor să nu se destrame definitiv), ca o privire de deasupra unei tragedii de familie fotografiată-n patru zile. Şi peste tot, traversând romanul ca un detaliu jalnic pentru o lume jalnică, motivul celor douăzeci şi cinci de cenţi, bani ceruţi şi căutaţi de unul sau de altul, dar mai ales de negrul Luster, 14 ani, îngrijitorul lui Benjy. Asta-i tot: „Zgomotul şi furia”. E unul care cântă mai bine?…
În final, cred că „Zgomotul şi furia” este cel mai abstract şi neperisabil, de aceea, roman al lui Faulkner (mimând totuşi „conţinuturile” grase, celebra „poveste”, cu care este obişnuit cititorul mediu, iar la noi, azi, sunt la mare modă), pentru că el vorbeşte cu vervă despre tragedia Nimicului care acoperă lumea, precum plânsul tenace al idiotului Benjy: „Taci acuma”, spuse, mângâindu-l pe cap, „taci, uite, eşti cu Dilsey”. Însă el urla lent, animalic, fără lacrimi: expresia sonoră, gravă, lipsită de speranţă a întregii mizerii mute de sub soare.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
