Cum s-ar putea explica transa emoțională, creativă, acaparatoare, în care este prins un scriitor aflat în plină inspirație? De unde vin soluțiile neașteptat găsite, trăirile, rezistența chiar fizică într-un timp destul de îndelungat, ore multe, poate până și-n jur de zece ore de scris continuu. Înseamnă că fericitul chinuit urmărește ceva, cu sufletul la gură, ceva promițător, magnific, care mereu îi scapă, dar care-i pare aproape, gata-gata de atins, o prea superbă fata-morgana iscată în fața ta, deodată… Iar această cursă minunată către ea secretă fericire completă, copleșitoare. Cred că J. L. Borges a găsit cel mai bine explicația, atunci când a arătat natura artei: Arta este iminența unei revelații care nu se produce.
Iată adevăratul boier, aristocratul senin din literatură, Vasile Alecsandri:
„E unul care cântă mai dulce decât mine?
Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine.”
Dar, vezi, azi această specie de „barzi” e cam demodată, nu?
Că nu mai trebuie, ca scriitor, să scrii despre nefericiri și înfrângeri individuale sau colective, pentru că o asemenea atitudine nu înseamnă altceva decât capitularea față de un stat autoritar. Că individul ar trebui prezentat ca învingând leviathanul, că doar aia ar fi literatura care trebuie citită și promovată. Ce mai, anii ‘50 ai secolului trecut redivivus! Literatură militantă, vezi… N-aș fi crezut vreodată că voi citi așa ceva azi. Dar uite că, așa cum se vede, ce-a fost revine sub o formă aproape de original. Dostoievski, Cehov, Tolstoi sunt triști în scrierile lor, așa că la ce să ne folosească? Mancurții să trăiască.
Cum, în mare parte, am un suflet conservator, întors către trecut, mi-a trecut prin cap, din nou, umbra unui coşmar: cum Platon, azi, ar fi fost umilit de toţi. El ar fi un „biet” cercetător – dacă ar fi rămas locuri în institutele de filosofie, puţine -, un amărât de profesor universitar, aşteptând bunăvoinţa ministresei muncii să-i crească amărâtul de salariu, puţin, pentru că, na, el nu face ceva concret, ca inginerii: prea mulţi filosofi…. El ar fi criticat şi de studenţi (elevi), şi de media, şi de părinţi, mai ales, că nu-i face fericiţi pe tineri, că nu-i lasă să facă exact ce doresc ei, cum doresc, or, ei nu doresc filosofie, la ce bun filosofia? El ar fi beştelit de tot felul de activişti-civici că e prea greu de gândit ce scrie el, că oricum scrie cărţi prea groase, care sunt un pericol pentru coloana vertebrală, să le cari după tine. Bine că Marele Grec nu se-nvârte printre noi!… A scăpat, dragul de el….
Şi soarele are pete. Athenaios, în Ospăţul lui, prin Hegesandros, scrie despre „răutatea lui Platon faţă de toţi”: După moartea lui Socrates, când prietenii erau foarte descurajaţi, într-o reuniune, Platon a închinat cupa cu vin pentru Apollodoros. Acesta, după ce bău, zise: „Aş fi băut mai bine cupa cu otravă întinsă de Socrates, decât cea cu vin închinată de tine.” Pam-pam…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
