De fapt, vechii istorici sunt mari prozatori. Frazele lor sunt croite din bronz, au sunet biblic, sensibil și măreț: „Iberia seamănă cu o piele de bou, care se întinde în lungime dinspre apus spre răsărit. Pirineii formând latura ei răsăriteană. (…) Toți muntenii sunt sobri, beau numai apă și se culcă pe pământ, lăsându-și părul să crească lung ca la femei, în luptă însă îl leagă strâns pe frunte. Se hrănesc mai ales cu carne de țap.” – Strabon
Biografie şi operă… Milan Kundera: „În momentul în care Kafka atrage mai mult atenţia decât Joseph K., procesul morţii postume a lui Kafka a început.”
Stranie coincidență… Să nu fi fost „maestrul din Germania” original în idolatrie? În septembrie, 1923, rasistul și antisemitul „științific” ginere al lui Wagner, Houston Stewart Chamberlain, îi scrie înflăcărat lui Adolh Hitler (și) despre mâinile acestuia: „În ceea ce privește mâinile, ele sunt atât de expresive în mișcarea lor…” În iunie, 1933, apud Safranski, Jaspers îl întreabă pe înflăcăratul Heidegger:
– Cum să conducă un om atât de incult ca Hitler Germania?
Iar filosoful răspunde.
– Cultura n-are nicio importanță. Uitați-vă ce mâini minunate are.
În secolul al XIX-lea, pe la mijlocul lui, Flaubert a scris un Dicţionar al ideilor primite de-a gata. O ironie cruntă. Dar cred că pentru vremurile noastre ar fi nevoie de câteva tomuri, în serial, pe care toate posturile TV le-ar putea scrie şi publica. Lăsarea în ne-gândire a ideilor îngurgitate de-a gata a devenit o condiţie a existenţei obişnuite, ca om între oameni, ca om în turmă.
Ia gândiţi-vă la ideea lui Kundera: dacă scriitorii ar folosi numai pseudonime, ar scădea agresivitatea literară, grafomania şi interpretarea biografică a operei. Ce idee! Totuşi, eu cred că lucrurile ar rămâne la fel. Pseudonimul le-ar intra tuturor în suflet, în memorie. Iar el, pseudonimul, şi-ar construi propria lui biografie. Opera este, până la urmă, importantă, se vede treaba.
Literatură de Junimea și literatură de București… „Căci nimic nu întrece mărginirea provincială a Iașului, șicana de vorbe înrădăcinată la Junimea, felul de a discuta, îndeajuns de stufos, cu care onorata societate întâmpină de la o vreme orice lucrare. Pe de altă parte trebuie să ținem totuși seama că această societate este într-adevăr singura care arată o oarecare pricepere în ce privește producțiile literare. (…) La București se pare că politica, ridicată la rangul de activitate spirituală, a pus în umbră pentru multă vreme literatura.” – Eminescu. Scrisoare către Maiorescu, 1877.
… Între timp, politica românească a acoperit întreaga țară, în felul de mai sus.
Convingerea pe care-am avut-o de mult, sau poate am dobândit-o, nu știu: că literatura de calitate este aceea care izvorăște din zona umbroasă, necercetată de nimeni în afara ta, pe care o numim suflet. Și că, altfel, cea născută exclusiv din cap, adică aia care se poate învăța, da, este ca frunza-n vânt: acum o vezi, mâine nu.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
