Arsuaga, paleontolog contemporan, ne arată care este deosebirea dintre artă şi ştiinţă. Ştiinţa descoperă ceea ce a rămas o vreme ascuns, nevăzut. Teorema lui Pitagora s-ar fi descoperit chiar şi fără Pitagora pentru că arată un adevăr. În vreme ce Simfonia a 9-a a lui Beethoven a trebuit să fie creată doar de genialul muzician, ea nefiind nicăieri altundeva decât în mintea, imaginaţia şi sensibilitatea lui. Aşa că ea a fost creată, nu descoperită.
Baza metaforei este adevărul. Fără adevăr, lucrul nu se poate ascunde prin metaforă.
A tăcut şi a scris. Tăcerea, sfidarea imediatului, a comercialului, a grupului vorbitor. A tăcea, a îndura lumea aşa cum e ea, incorigibilă. Cormac McCarthy. Cu doar 12 romane – ah, câte zeci de romane au scris alţii… – şi multe nuvele a devenit un clasic. Uneori cred că numai în America se poate întâmpla asta. Ai mult spaţiu unde poţi să taci. Acum, recent, la 89 de ani, a tăcut definitiv, intrând în Opera sa. Un gigant care ne-a pus în faţă fascinaţia exercitată de violenţa umană.
Când spunem, în mare parte îndreptăţit, că timpul va face dreptate, mai ales în privinţa operelor literare, avem în vedere, fie şi inconştient, acţiunea la nivelul istoriei literaturii a unei „selecţii naturale”, prin care unele rezistă şi altor timpuri, altele nu. Dar care să fie primele? Cum văd eu lucrurile, vor rezista acele scrieri care sar din timpul lor, fiind poate împotriva modei timpului lor. Şi cred că astea sunt cărţile foarte specifice, care nu seamănă cu nicio serie istorică, singulare atât ca temă cât şi ca stil. Numai aşa ar putea cuceri gusturile şi sensibilitatea vremurilor viitoare. Aşadar, selecţia naturală, motorul real al evoluţiei vieţii şi al omului, face ordine şi în domeniul literaturii, îndeosebi acolo unde ea a fost maltratată de subiectivisme nedemne, lipsite de valoare estetică dar şi de demnitate morală, care nu aparţin vieţii literaturii ci vieţii literare conjuncturale. Dacă această intuiţie a mea este adevărată – şi sigur că eu cred în temeiurile ei, de îndată ce selecţia naturală este un bici universal al evoluţiei -, acolo unde se aruncă prea multe vorbe colorate, encomiastice, solidare grupal, acolo tocmai se cască, sub impactul selecţiei, o proporţională gaură neagră a uitării celei oarbe faţă de dorinţele oamenilor.
Norocul terestru al genialului romancier german, Thomas Mann, a fost soţia lui, Katia. Superioară moral soţului ( şi nu am în vedere natura lui homosexuală, ci faptul că, deseori, el ceda impulsurilor homosexuale fiind căsătorit), inteligentă, rafinată, protejându-i cât se putea micile abateri, de care era conştientă, destinul Katiei a mers până acolo încât s-a îmbolnăvit de tuberculoză, fiind internată la sanatoriul de la Davos, Elveţia, acolo unde romancierul o vizita şi unde i-a venit inspiraţia, clădită pe unele fapte reale, de a-şi scrie capodopera, după care a primit şi Nobelul, cu toate că în motivarea Academiei este specificat mai mult Casa Buddenbrook, primul roman: Muntele vrăjit.
Lumina calmă, dar suficient de revelatoare, pe care o pune Colm Toibin, în Magicianul, pe detaliile vieţii lui Thomas Mann. Şi calitatea marelui scriitor de a se folosi de întâmplările oferite de realitatea imediată, pe care, schimbându-le oarecum forma, unele amănunte, le va folosi în scrieri intens metaforice la modul structural. Vezi cum au fost scrise Casa Buddenbrook, Moartea la Veneţia, Muntele vrăjit.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
