Am recitit pasaje, multe-multe, până la recitire integrală, din „Bastarda Istanbulului„. Minunată naraţiune: detaşare, umor, gravitate, personaje-n relief, de bronz. Intrând în Bazar, Zeliha, Elif Shafak scrie: „Vânzătorul îi oferi un ceai, o ţigară şi pălăvrăgeală…” Da, aşa s-a întâmplat şi cu mine, în singura dată când am vizitat Bazarul: ceai şi tocmeală fără finalitate, de amorul artei. Ajutorul vânzătorului era un tânăr român, de prin Botoşani. El mi-a spus că turcul proprietar, văzând că am ceva talent la târguială, s-a oferit să mă angajeze cu 500 de dolari pe lună. Era în 1991. Am plecat amuzat. „O să-ţi pară rău„, mi-a strigat românaşul adolescent. Dar iată cât de expresiv portretizează autoarea atât pe fata de 19 ani, Zeliha, cât şi mulţimea din Istanbul, adevărat personaj şi ea: „Era un fir de lavandă, o pată de culoare total nepotrivită căzută pe o tapiserie ţesută din marouri şi griuri. Deşi culoarea ei făcea notă discordantă, mulţimea era destul de mare pentru a-i înghiţi dizarmonia şi a o reintegra în cadenţa ei. Mulţimea nu era un conglomerat de sute de trupuri care respirau, transpirau şi sufereau, ci un singur trup care respira, transpira şi suferea în mijlocul ploii. Ploaie sau soare, nu avea nicio importanţă. Să mergi pe jos prin Istanbul însemna să mergi în tandem cu mulţimea.”
Am văzut în librării cartea care face delimitarea clară dintre raţiune şi credinţă, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea: Religia în limitele raţiunii pure, de Immanuel Kant. Şi m-am gândit c-ar fi o lectură utilă pentru românii tineri, mai ales. De ce? Pentru că ei sunt cei care dau bacalaureatul la Religie, iar această lectură filosofică le-ar mai lumina convingerile. Dar suntem într-o ţară în care ministra învăţământului participă la o tabără a unui schit duhovnicesc, alături de şcolari. Îmi e clar: capodopera kantiană va sta în rafturi mult şi bine în „România educată” de Ligia Deca.
Să scrii un roman despre modul de a fi al românului paseist şi revoluţionar, comic şi dramatic, ironic şi autoironic, delăsător şi vijelios, toate amestecate şi în acelaşi timp, sfidând orice logică şi norme. Asta ar fi ideea. Dar nu şi metoda. Metoda vine dinăuntru, e spontană şi te poartă cu ea. Rămâne secretă şi pentru autor, până, secundă cu secundă, i se dezvăluie şi lui, aşa cum natura cea diversă şi frumoasă i se arată, ruşinată, spiritului rece.
Se întâmplă şi în cărţile altfel bune şi foarte bune ca ironia blândă, empatică, umoristică, oarecum venită de sus asupra situaţiilor şi personajelor, să deraieze, din prea mult ego ce se vrea recunoscut, într-una şarjată, caricaturală, pamfletară (cum se practică în presă, da), ca aici, în frumosul roman al lui Shafak, Bastarda Istanbulului: „Se întâlneau în fiecare zi la Cafe Kundera. Poetul Extrem de Netalentat, Scenaristul Nenaţionalist de Filme Ultranaţionaliste şi prietena lui din momentul acela, oricine ar fi fost ea, Caricaturistul Alcoolic şi nevasta Caricaturistului Alcoolic, Gazetarul Homosexual Ascuns şi Asya Kazanci.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
