Am citit, într-un număr al României literare, o cronică la romanul Măsurarea lumii, al lui Daniel Kehlmann. Autorul cronicii este Adrian G. Romila, altfel un prozator decent. Am mai spus că Măsurarea lumii este, din punctul meu de vedere, o capodoperă prin tema abstractă şi prin stilul dinamic, esenţializat, cu formulări memorabile. Kehlmann porneşte de la două genii germane ale secolului al XIX-lea: matematicianul şi astronomul Carl Friedrich Gauss şi naturalistul Alexander von Humbold. După domnul Romila avem de-aface cu un soi de biografie romanţată a acestor coloşi de acumsdouă secole, care aduce în prim-plan omul „primei decade romantice”. Aşadar, romanul este contextualizat istoric de către cronicar. Or, cred eu vieţile celor doi, urmărite sintetic, alert, sunt doar pretexte pentru a ficţionaliza tema abstractă amintită: două moduri, în sine, nu istorice, de a cunoaşte lumea. Unul plecând de la explorarea naturii, într-o aventură empirică, bătătorind Pământul (măsurându-l): Humbold, cutreierând cele mai exotice şi periculoase locuri încă nestrăbătute prin munţi, ape, peşteri. Celălalt, dimpotrivă, are nevoie doar de activarea genialităţii creierului său, stând acasă, pentru a aduce legităţi noi despre geometrie, numere prime, geodezie: Gauss:
Iată-i discutând: „Humbold l-a asigurat că a purtat mereu la el un ac magnetic. Aşa a reuşit să strângă peste zece mii de rezultate. Doamne fereşte, a spus Gauss. Nu e totuna să cari după tine un instrument, mai trebuie să şi gândeşti. Componenta orizontală a forţei magnetice poate fi determinată ca funcţie a coordonatelor geografice. Componenta verticală poate fi cel mai uşor dedusă printr-un şir potenţial, având raza Pământului ca bază. E vorba pur şi simplu de funcţii sferice. A râs neobservat. Funcţii sferice. Humboldt zâmbea. N-a înţeles niciun cuvânt.”
Trec peste observaţia, evidentă, că scriitorul german cunoaşte tema în detalii şi mă opresc la diagnosticul pus de domnul Romila: „Deloc spectaculos în desfăşurarea narativă, mai degrabă cerebral şi sintetic…”. Nu. Pentru mine, „desfăşurarea narativă” este cu totul spectaculoasă tocmai prin îmbinarea alertă a abstractului şi a sinteticului. Sunt prezente sumedenie de fapte, de acţiuni, nu mai vorbesc de trăiri, care nu trenează, nu bat pasul pe loc, ci ţin cu sufletul la gură cititorul poveştii celor două tipuri omeneşti de cunoaştere şi acţiune. Aici se află spectacolul, în pliurile celor două caractere, în senzaţiile de plăcrere pe care ţi le oferă citirea acestui text atât de inspirat. De aceea am recomandat romanul cu căldură. Doar trebuie achiziţionat degrabă. Marii scriitori din afară vin dintr-o lume literară onestă, limpede. În această lume, romanul lui Kehlmann este apreciat ca fiind o capodoperă, aşa cum un Bernhard Schlink, deşi nu se dă în vânt după publicitate şi grupuri, ba chiar le refuză, este şi el recunoscut ca un mare romancier contemporan. Altă lume…
Iată-l pe Preda, surprins în mod exact tocmai de… Preda, într-un interviu:
„- Ce mă chinuie, într-adevăr, la scrierea unei cărţi este începutul şi finalul. Cărţile mele sunt construite în jurul câte unui personaj, căruia trebuie să-i găsesc o intrare în lume şi o ieşire care să atragă atenţia.”
” Care credeţi că este elementul fundamental al literaturii pe care aţi scris-o?
– Lapidaritatea.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
P.S. Un semnal prietenesc…
Noi, prietenii de la Gazeta Dâmboviței, semnalăm apariția unui nou roman al prozatorului Nicola Stan, O facem cu bucurie și cu certitudinea unui nou succes la cititorii de azi.
„A sosit. Este pe masa mea. Verde primăvăratic… Se poate comanda la edjunimea, librăriile on-line, din librării. Bine ai venit, NODURI PE FRÂNGHIE!” (Nicolae Stan)
„Care vreţi, care puteţi – vă aştept joia viitoare la Scena Agora (16,00), apoi la standul Editurii Junimea, ora 17,00, pentru autografe şi discuţii. O dată pe an, merită efortul.” (Nicolae Stan)
Facebook
WhatsApp
TikTok
