Omenirea își scrie și rescrie miturile și cărțile în funcție de schimbarea perspectivei asupra adevărului și minciunii, a raportului de forță dintre ele. Mecanismul-ăsta, întrupat în istorie, a născut zicerea celebră și adevărată: istoria se repetă din timp în timp.
Am citit despre marea pasiune pentru cărți, pentru manuscrise, între anul 500 și 1500 – perioadă descrisă tradițional ca fiind întunecată, când ea, cel puțin în acest domeniu, a fost fantastică -, despre mari conducători care promovau și susțineau marii autori ai lumii, în uriașe centre comerrcial-spirituale (Alexandria, Cordoba, Palermo, Veneția…), trecând prin istoria califului Harun al Rashid, cu pretinsele sale aventuri amoroase din O mie și una de nopți, ajungând la revoluția lui Johannes Gutenberg, sec XV, continuată și perfecționată de Regiomontanus și alții, peste toată această foșgăială impresionantă a dragostei pentru cuvântul scris plutind două capodopere, cel puțin, Elementele lui Euclid și Almagesta lui Ptolemeu, ambii frecventând, lucrând, ca oameni de știință, la Biblioteca din Alexandria… Pentru ca azi, acest interes pentru cărți și difuzarea lor să scadă până spre zero la Marii Administratori actuali ai lumii noastre; și, mai mult decât atât, cartea pe hârtie („cuvântul scris”) să-și trăiască, poate, ultima sută de ani, ceva pe-aici.. Unde-i Întunericul și unde-i Lumina?…
„Poartă-ți plugul peste oasele morților” este un roman de o stranietate bine dozată, controlată cu artă mare, de o concretețe artistică remarcabilă a detaliilor, a imaginilor ca și a ideilor – un roman al solidarității cu toată lumea vie, tulburător, original, purtând glazura unică a geniului. Olga Tokarczuk, o mare prozatoare, pentru care Nobelul a venit firesc: „… o, da, există o ordine și ea este la îndemâna nostră. O stabilesc stelele și planetele, iar cerul este matricea după care ia naștere modelul vieții noastre.” După ce o citești, vezi diferența față de multe-multe romanioare de-ale noastre, slăvite de fel de fel de profesioniști, care seamănă între ele de parcă ar fi unul singur. Și m-am gândit că Tokarczuk n-a avut parte de asemenea profesioniști. Pentru că Polonia nu este România.
Urmăresc un film decent la BBC, „McMafia”: înfățișarea mafiei rusești, printr-o privire oarecum din exterior, cu ochii fiului unui mafiot rus, stabilit în Londra. Nimic șarjat aici. Totul, privit dinăuntru: criminali în acțiune, acte omenești, sentimente. Mafioți prezentați ca oameni de un anumit fel. Dar oameni. La noi, și-n filme, și-n romane, totul e satirizat propagandistic, caricaturizat: de genul AȘA NU. Bineînțeles, într-un fel sau altul mafioții trebuie să plătească, mai ales în plan estetic, dar fără avânturi revoluționare și pamfletare. Pentru că, în fond, ca toți oamenii, și ei sunt ființe care se îndreaptă spre moarte. Doar așa ai face un roman de interes pentru public, un film la fel…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
