Am intrat într-un timp al emoţiei, al confortabilităţii, al plăcerii. Niciun efort nu se face dacă el nu este colorat de plăcere. Pare c-avem de-a face cu nihilismul complet, de tip nietzschean. Pe care Heidegger îl traduce ca „timp sărac”. „Lung este timpul sărac al nopţii care a cuprins lumea.” Cine ne scoate de-aici? Poetul. „A fi poet în timpuri sărace înseamnă: să te apleci prin cântec asupra urmei zeilor dispăruţi.” Da. Dar unde-s poeţii? Cei mai mulți și-au părăsit menirea de cândva, din tinerețe.
„Plin de merite, şi totuşi în chip poetic, locuieşte Omul pe acest pământ” – scrie Hӧlderlin. Dar ce este poetul? se întreabă Heidegger; şi răspunde, ajutat de poetul german: „El e măsura omului”. Iar măsura? „Măsura constă în felul în care zeul ce rămâne necunoscut este revelat ca atare prin intermediul cerului. Apariţia zeului prin intermediul cerului constă într-o dezvăluire ce lasă să se vadă acel ceva ce se ascunde.” Dar creaţia poetică? „Creaţia poetică este această luare a măsurii în vederea locuirii omului”. Pe scurt, poetul este poet atunci când „ia măsura” omului. Dar pe pământ există măsură? Răspunde Hӧlderlin: „Nu există niciuna„.
Dacă există, rar există ceva cel puţin la fel de expresiv precum cele două strofe din Samkhya–Karika, adevărate scene de dragoste pură, de filosofie şi literatură deopotrivă: „65. Prin această [Cunoaştere] Spiritul priveşte asemenea unui spectator liniştit, în voia lui, la Natura care şi-a oprit activitatea creatoare de finalitatea [sa] şi s-a separat de cele şapte forme {care exclud cunoaşterea – nota mea, NS}. 66. „Am văzut-o”, gândeşte unul cu indiferenţă; „am fost văzută”, gândeşte cealaltă care se opreşte.”
Tema filiaţiei, una extrem de interesantă pentru un prozator. Despre cum lumea fiului-fiicei tale, care a fost identică, aproape, cu lumea ta, până la un punct, marcat de vârstă, iar de la borna aceea a maturizării lor lumile voastre se separă încet însă irevocabil. Şi despre cum contempli, ca după un zid transparent, înaintarea lor într-un labirint ce pare nou, deşi tu ştii că esenţial el este acelaşi.
Dar iată unde se ascunde poezia, în aceste „timpuri sărace”, în frazele unei proze de Premiul Nobel: „Aici cerul atârnă deasupra noastră, jos și întunecat, ca un ecran negru pe care se desfășoară luptele neîmblânzite ale norilor. De aceea există casele noastre – ca să ne apere de cerul acesta amenințător, care altfel ar pătrunde până în adâncul corpurilor noastre, unde, asemenea unei sfere mici de sticlă, rezidă Sufletul nostru.” – Olga Tokarczuk, Poartă-ți plugul peste oasele morților.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
