Baumgarten, în cartea lui despre „rest”, aminteşte de butada lui Matei Călinescu din „Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter”, despre societatea perfectă: aceea în care există numai hoţi şi cerşetori, cu condiţia ca mereu „unii iau şi alţii primesc de la ceilalţi”. Eu cred că suntem aproape. Doar un mic efort să mai facem. Viaţa copiază arta.
Nu ce spun personajele tale, nu cum sunt îmbrăcate, nu ce înfăţişare au – nu privirea din exterior a lor. Ci demolarea rezistenţei lor în faţa expunerii celorlalţi, chiar în faţa ta ca scriitor, spargerea platoşei cu care ele îşi apără intimitatea, frământările sufletului, marile secrete personale, în fine, depistarea şi aducerea în piaţa publică a cititorilor a fragilităţii lor, a punctelor lor slabe, a fricilor lor ascunse – iată măiestria literară, scriitorule!
Cum se scrie un roman? Nimic mai simplu, în România. Trebuie să fi scris poezie, până atunci, până spre vârsta de 60 de ani. Atunci, dintr-o dată, nu-ţi mai vine să produci poezie, poezie ca a ta. Te şi miri cum un Arghezi, de pildă, stăruia în a scrie versuri până-n zilele-i din urmă. Chiar aşa?! Lucrurile-s clare: poezia nu se vinde, nu e cumpărată. Or, tocmai că suntem în plin capitalism, în care piaţa face legea, pe bună dreptate. Aşa că şi în artă, mai ales în literatură, va prima criteriul comercial: te vinzi, eşti valoros literar, nu eşti cumpărat, asta e, ăsta-i adevărul crud: lasă-te! Dar nu de tot. Treci la proză. Aşterne fraze pe sute de pagini, poţi să faci asta, e uşor, cum de n-ai remarcat asta până acum? Numaidecât iese un roman actual, actual de tot: unul din care nu se înţelege mai nimic. Opera aperta, ce să-i faci… Dar lucrurile nu se termină aici. Urmează diversele premieri, nominalizări, jurizări. Vei fi înscris la toate, nu eşti oricine, doar ai scris atâta poezie la viaţa ta. Criticii literari români, în majoritate, sunt băieţi şi fete de gaşcă, inteligenţi şi orientaţi. Vei fi nominalizat. Despre câştigarea premiului, însă, trebuie să ai răbdare. E o morişcă acolo. Sunt aceiaşi şi aceiaşi, an de an, indiferent ce scriu şi cum scriu, toţi sunt valoroşi, ăsta-i un adevăr predeterminat, nu-l mai discutăm. Discutăm doar numele, nu titlurile. Şi ierarhizarea lor anuală. Aşa că membrii juriului procedează judicios: pe rând, ca la moară, anul ăsta e rândul altcuiva, care a avut răbdare, care scrie neostenit şi el, trebuie să înţelegi şi să fii calm. În viitorul apropiat vei fi răsplătit. Aşteaptă, doar. Treaba merge strună!
Am scris, vreme de mai multe ore, şi, scriind, am descoperit, ca de atâtea ori, o lume mai frumoasă, mai plină de promisiuni şi mai dreaptă. Imaginea ei mă urmăreşte şi acum, căutându-şi, prin presiune psihologică, reactualizarea ei cât mai degrabă, acum când fac această mărturisire un pic absurdă, lipsită de aderenţa la conţinutul gras şi spumos al lucrurilor prezente. Dar sunt aici, acum.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
