EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Note despre literatură (LXVIII)

O satisfacție despre care s-ar putea spune că-i cinică – deși alte voci ar zice că, dimpotrivă, e foarte umană -, una care aparține romancierului ,este aceea de a pătrunde în interioritatea personajului cu scopul de a o face publică. De fapt, el urmărește să găsească în personaj acel punct abisal, ascuns, al fragilității sale total private, acolo unde nici familia nu are acces. Avem de-a face cu un demers asemănător omului de știință: personajele sunt disecate, expuse public pentru a se ajunge, prin încercări și erori, la ideea sau la sentimentul, în sine, de fragilitate

Borges, cel ce hoinărește prin Buenos Aires, față-n față cu Celălalt Borges, scriitorul, într-un joc de oglinzi subtil, marcă borgesiană: „Trebuie să recunosc, totuși, că a scris într-adevăr câteva pagini izbutite, însă aceste pagini nu pot să mă salveze, poate din pricină că ceea ce e bun nu se mai află în stăpânirea nimănui, nici chiar a celuilalt, el aparține doar limbii sau tradiției. De altminteri, eu sunt sortit să pier, în mod definitiv, și numai o frântură din mine ar putea supraviețui în celălalt.”

Este adevărat că scopul mai mult sau mai puțin secret al scriitorului, cel puțin pe la începutul scrierii ce-i stă în față, este să controleze frazele, acțiunile personajelor, stările, conflictele – adică întreg limbajul. Avem aici o voință tiranică a unui stăpân ce se vrea recunoscut. În același timp însă, treptat, pe măsură ce scrie, autorul, îndrăgostit de textul lui, îl lasă pe acesta să zburde în libertate către Noutate, către necunoscut. Și, pe aripile mătăsoase ale textului liber, se furișează și el, truditorul, cel ce muncește cu mulțimea cuvintelor, mai radios decât oricine aflat pe coaja pământească. Tiranul se metamorfozează în serv, iar asta-l face fericit.

 Ce mai este azi filosofia? se întreabă M. Heidegger în Caietele Negre. ( Iar „azi”-ul de-atunci este „ieri-ul de astăzi). El dă 5 exemple de specii ale filosofiei decăzute, de la tipuri de scolastică, la abilitatea jurnalistică. Toate aceste deformări ale filosofiei au în comun respingerea interogării adevărate şi înlocuirea ei cu ştiinţele politice, adevărate „imitaţii ale scolasticii”, care servesc „circumstanţe”, şi nu căutarea adevărului fiinţei. Dacă această camaraderie a „nefilosofiilor” se întrupează, proroceşte H., atunci universitatea va deveni un spaţiu al lipsei de creativitate şi al mediocrităţii Nu mai am comentarii. Este evident. Heidegger, între altele, a fost şi un proroc sadea.

Analizând fenomenul „pustiirii” (împotmolirea tuturor posibilităţilor; „împlinirea sfârşitului deja decis”, abandonarea lumii), Martin Heidegger, în Caietele Negre, ajunge şi la literatură despre care notează: „Actul final al pustiirii. Romanul care devine reportaj.” Altfel spus, abandonarea romanului, eventual cultivarea autoficţiunii. Lumea este-n continuă mişcare, cum ar spune Guda de la Banii în mişcare, către triumful nimicului care e noua înfăţişare a fiinţării.

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…