Spune undeva originalul Schopenhauer că, pe măsură ce îmbătrânești, intelectul e tot mai supus de voință. Așa că, trecând timpul, însușirile definitorii ale unui individ devin tot mai puternice, tot mai dominante. Un ins de bunătate sufletească, în general, va fi tot mai străveziu bun cu ceilalți. După cum un ticălos, tot așa, se face și mai ticălos; un farsor își profesionalizează vocația; un îmbârligător va fi genial în strategiile sale de aranjor. Bine, Arthur, n-are dovezi științifice, cum cerem azi. Are doar intuiții metafizice bazate pe observație directă și statistică asupra caracterului. Dar ce intuiții!
Ce s-a întâmplat în lume, începând din 24 februarie 2022, reproblematizează tema progresului în istorie. Dacă ne luăm după un gânditor german umflat și la propriu (scuze), și la figurat, există o logică a istoriei: trecerea inevitabilă de la barbarie la înțelegere și comuniune. Există deci o filosofie a istoriei. Doar că, privind experiența, ne punem întrebări prea legitime. Unde este mult-clamatul progres intelectual, cu toată dezvoltarea științei? Unde este înțelepciunea la care ar trebui să aspire cunoașterea umană? Există oare o masă de prostie mai mică decât în alte epoci? Bine, putem să concedem că prostia are o calitate imbatabilă: ea progresează în ritm accelerat, se rafinează, oamenii știu să scrie și să citească, însă înțelegerea le scapă multora. Apoi, există progres moral? Cum așa, de îndată ce lumea este brăzdată, monoton, repetat, de aceleași ambiții egotiste, de același munte de cruzime și de ură? Da, rămâne progresul material, rezultat al tehnicii, dar asta, vorba lui Schopenhauer, este satisfacția unui „filistin”. Și, urmându-l pe același romantic, profund psiholog, se vede treaba că ideea de progres este doar o himeră de ideolog, și nu rezultatul unei omeniri mai bune (în fond, o dorință asemănătoare cu credința în paradisul ceresc). Iată ce ne-a arătat, cu o oarecare cruzime, ziua de 24 februarie 2022.
Cu instinctul său lent, aşezat, prins în mod natural de demonul interpretării, Marin Preda se apropie uneori de teme morale reale şi relativ inaccesibile publicului. Una este „spiritul primar agresiv”, teoretizată în Imposibila întoarcere, din secolul trecut… Mă întreb ce-ar fi spus Preda astăzi, când „transformările” au viteza fulgerului, iar isteria se propagă – este propagată! – cu o viteză şi mai mare… „Numesc spirit primar agresiv (…) acea mentalitate sau acea stihie care apare în timpul unor intense frământări sociale şi care tinde să conteste valorile spirirului. Să le înlocuiască cu ce? Cu nimic! Se poate trăi mai bine şi mai liniştit şi fără ele.”
Am, la recitire, o satisfacţie estetică (şi morală): că perfidul Ulise, alături de Diomede, cei care-au pus la cale marea înşelătorie a calului de lemn strecurat în măreaţa Troie, sunt aruncaţi de Dante tocmai în bolgia a opta a celui de-al optulea cerc al Infernului, adică în centrul infernal, acolo unde „spăşesc în foc vicleana înscenare”. Vezi, viteazule, totul se plăteşte.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
