Măreață este Iliada lui Homer. Neîntrecută este povestea aheilor care, timp de 10 ani, se întrec în vitejie pentru a cuceri cetatea Troia, apărată de legendarii și virtuoșii ei conducători. Totuși, nu m-am putut împăca niciodată cu vicleșugul calului de lemn, gândit și făcut ca dar otrăvit troienilor. Și se spune că inventatorul acestei adevărate înșelătorii, față de regulile războiului de-atunci, a fost Odysseus. De-aia nu mi-a plăcut Ulysse prea mult ca luptător aheu. Dar întoarcerea lui acasă este magnifică în toate felurile: și ca poveste, și ca vitejie, și ca inteligență. De la Homer citire, pentru mine, Odysseus are o față dublă.
Când vreau să mă relaxez cu un film ușor, dar nu foarte prost, polițist, cu detectivi care urmăresc și prind criminalul, nu știu ce să aleg: unul american, altul francez. Doar că filmul american e de un schematism inimaginabil (cu excepțiile de rigoare), cu un făcător-de-dreptate care nu prea are o istorie personală, cade ca din cer, dar care e neîntrecut în mânuirea pistoalelor, a diverselor muniții, scăpând în final teafăr și fericit. Dincolo, la francezi, polițiștii au istorii personale poate mai bogate ca ale răufăcătorilor, că nici nu mai știi să faci deosebirea între ei, numai că, spre deosebire de americani, vorbesc la nesfârșit, întorc faptele pe toate părțile, sfârșind într-o flecăreală care te îndepărtează. Și atunci pun mâna pe o carte, cel mai sigur.
– Bă, lasă romanele, că nu faceți nimic cu ele.
– Ia spune tu, ce să facem, gurule?
– Ceva practic. Uite, eu mi-am pus pavele pe lângă căsuță. Mă uit la ele. Știi ce frumoase sunt?…
Aflu de la J. L. Borges că nora lui, o pictoriță și-a propus să picteze un tablou având ca temă ce anume simte un fericit, aflat în ceruri, atunci când se gândește la pământ. Ei bine, nu există motive literare care să nu fi fost folosite până la noi: la mine, în ultimul capitol al romanului „Agonia lui Constantin”, eroul meu, aflat în slavă, în lumea de dincolo, ajuns acolo în urma unui accident, tocmai aceste stări trăiește (dorul față de cei dragi, greutatea despărțirii finale de ei). Asta, timp de 40 de zile… După care intră în Totul, se transformă în el, este Totul…
„Doamne, eu mă voi face o moviliță, și vino de te sui pe mine și încalecă.”- nu vi se pare că aprodul Purice, descris aici de pana celor vechi și sinceri, este epitomul unui fel anume de român? „ Și l-au și făcut boier”. Iată!
Un exercițiu. Cuvinte (primele din dublet) care, pentru mine, au încărcătură estetică, spre deosebire de sinonimele lor: lesne-ușor, trândăveală-lenevie, surâs-zâmbet, simțământ-sentiment, nițeluș-puțin, vorbă-cuvânt, iscusit-capabil, grijuliu-îngrijorat… Vă las pe voi să continuați. Este o chestiune de detaliu. Dar abia detaliile fac diferența.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
