Este vremea lui Pozzo și Lucky, eroii beckettieni din „Așteptându-l pe Godot”:
„Pozzo ((trage de funie, Lucky îl privește): Gândește, porcule!
Lucky: Pe de altă parte, în ceea ce privește…
Pozzo: Oprește-te! (Lucky tace.) Înapoi! (Lucky se dă înapoi.) Acolo!” (Lucky se oprește.) Hăis! (Lucky se întoarce spre public.) Gândește!
Lucky: (glas monoton): Dată fiind existența așa cum țâșnește din recentele lucrări publice ale lui Țăpuș și Vatman unui Dumnezeu personal cuacuacuacua cu barbă albă cuacua în afara timpului întinderii care din înălțimea divinei sale apatii a divinei sale afazii ne iubește cu câteva excepții…..” etc. etc.
Frans de Waal ne demolează prejudecățile: pentru oameni folosim termenul „mândrie”, iar pentru celelalte specii „dominație”; despre o persoană aflată în culpă se spune că este rușinată, în vreme ce un cimpanzeu, de pildă, este supus. De ce? Pentru că ne ferim să credem că animalele au emoții aduse la suprafață de senzații. Senzațiile se declanșează când scoatem emoțiile din străfunduri pentru a fi conștienți de ele. „Emoțiile îmbibă totul cu semnificație”.
În siajul ipotezei mele, că literatura africană va surprinde lumea literară mai ales europeană, în viitorul apropiat, dacă nu chiar în prezentul cel mai evident, să-l luăm pe Mohamed Sarr (pe care l-am văzut, acum ceva luni la TV5Monde). Are 32 de ani. E din Senegal. La tinerețe vine în Paris și urmează studii de Literatură și Filosofie. (La noi, în tradiția neaoș comunistă, Literatura este separată de Filosofie). În fine, până la cei 32 de ani ai săi are 4 romane scrise și premiate. Ultimul, în 2021, tradus la noi de bunul scriitor Ovidiu Nimigean, La Pandora, (Trei), cu minunatul titlu „Cea mai tainică amintire a oamenilor”- o sintagmă preluată din Roberto Bolano, a fost încununat cu Prix Goncourt pe 2021. Forță epică, încredere în literatură, experiențe istorice unice. Ăsta-i secretul.
Mohamed Mbougar Sarr, cu romanul „Cea mai tainică amintire a oamenilor”, mi se pare mai mult european decât african: prin tehnica jurnalului, a digresiunilor, a obsesiei pentru Carte. Iată revolta de-o noapte a personajelor lui, doi tineri scriitori africani, de o tonalitate curat europeană, provenită din toate avangardismele: „…mânam apoi spre eșafod un întreg detașament al criticii (universitare, jurnalistice, culturale), iar cuțitul ghilotinei noastre cădea la fel de greu pe gâtul ei plăpând: era critica cea mai plicticoasă de pe fața pământului, cramponându-se de problematicile sau tematicile ei ca niște tuneluri de generalități, strâmte, prin care operele circulau precum cirezile de vite, unele murind sufocate de greutatea conceptelor, osânza jargoanelor, șubrezenia subiectelor.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
