Să ne întoarcem la „primitivi”, să vedem care-i părerea lor despre aptitudinea de a scrie. Să ne oprim la un om oarecare, pe nume Duauf, de-acum ceva mii de ani. El are un fiu, Pepi, căruia-i dă sfaturi, în ceea ce se cheamă Sfaturile lui Duauf. Iată, apud Toynbee: „Orice meșteșugar care mânuie dalta este mai obosit decât acela care sapă pământul… Zidarul își caută de lucru dăltuind necontenit în piatra grea…. Plugarul își vede sarcinile sporite și iar sporite… Țesătorul în dugheana lui o duce mai anevoie decât o lăuză… Ține minte, fiule: nu-i altă meserie fără de stăpân în afara meseriei de scrib. Și acolo el este stăpânul.”
Revin din sub-istoria de câteva zile. Privesc o fotografie. Acolo, în alb-negru, eu, pe la 39-40 de ani sunt cu Grigore Vieru, aflat în vizită. Suntem într-o instituție pe care eu am înființat-o. În spatele nostru, un spectru nociv. A ocupat locul. E acolo. În stânga mea, un băiat tânăr, de bună-credință. În stânga lui, un incontinent. În dreapta lui Grigore, un scaun gol, părăsit, stingher. Noi doi, în prim-plan, palma mea dreaptă îl bate prietenește și discret pe spate. Privesc intens fotografia. Intru în ea. Rămân acolo.
Acum, fără glumă şi fără supărare: cum să numeşti tu, Nicolae Breban, un roman de-al tău „Voinţa de putere”? E ca şi cum s-ar scrie „romane” intitulate Critica raţiunii pure sau Starea-de-neascundere… Parcă nu-ţi vine să le citeşti, tu, cititor de romane. Sau le citeşti?
Un băiat de 16 ani mă sună şi mă invită la o cafea. Citise un roman de-al meu, „Ceaţă pe Tamisa„, îi plăcuse mult şi voia să discute cu mine despre el şi despre literatură. (De fapt, citise şi apreciase şi un alt roman de-al meu, „Agonia lui Constantin”, dar m-am gândit să nu deranjez prea mult…) L-am ascultat. Însufleţit, plin de încredere. Idealist, cu plan de viaţă. Nu-i pasă că mulţi din generaţia lui nu citesc. „N-am nicio legătură cu ei”, zice. Şi nu e nimic arogant în vorbele lui. E stenic. Apoi trece la analize… M-a molipsit.
Era ora 3 din noapte. Venisem în pat, de la masă. Eram mulțumit. Dar undeva, nerostit, rămânea titlul. Pe care-l așteptam, cel de lucru trebuia să rămână de lucru. Nu căutam, bâjbâiam în gol, în speranța că voi adormi. Deodată, din niciunde, a țâșnit. L-am privit mirat, l-am pipăit, l-am repetat răbdător. L-am acceptat. Atunci am intrat și-n somn cu titlul în cap .
Mai crede cineva că-n România „de azi”, vor mai fi traduși și publicați cei vechi și înțelepți, dar considerați relativ minori de progresismul accelerat, precum: Vergiliu, Horațiu, Lucrețiu, Cattulus, Iuvenal, Persius, Manilus, Tasso, Marțial, Ovidiu, Plaut, Terențiu? Aș, nu sunt la modă, nu fac parte din „generația noastră”. În plus, nu se vând. Nu-i citește nimeni, te lămurește editorul: publicului trebuie să-I dai ce vrea el.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
