Să urmărim rafinamentul cu care Ian McEwan, în micuțul (altfel, marele) roman „Coajă de nucă”, descrie, prin naratorul încă neapărut pe lume, o acțiune domestică: mama, însărcinată, pune ceștile de cafea pe masă: „Prezentul neobservat care se deșiră, îndepărtându-se de noi, rostogolirea lină a gândurilor neînsemnate, demult uitatul miracol al existenței. Când n-o să mai aibă douăzeci și opt de ani și n-o să mai fie însărcinată sau frumoasă și nici măcar liberă, nu-și va mai aminti cum a pus jos lingura, nici sunetul pe care l-a scos aceasta când a atins blatul de gresie și nici rochia pe care a purtat-o azi, atingerea curelușei sandalei între degetele de la picioare, fierbințeala verii, zgomotul alb al orașului dincolo de zidurile casei, ciripitul unei păsări, izbucnit brusc lângă o fereastră închisă. Toate-s deja duse.”
4 Iulie. Cândva, pe la 1830, Alexis de Tocqueville descria pustiurile pădurilor milenare ale Americii de dinaintea venirii zgomotoase a emigranţilor, construind o metaforă păstoasă, optimistă, poate prea optimistă, a viitorului mare stat: „Ca şi în pădurile stăpânite de om moartea lovea aici neîncetat; însă nimeni nu se îngrijea să îndepărteze urmele stricăciunilor făcute de ea. Drept care rămăşiţele se îngrămădeau unele peste altele: timpul nu apuca să le prefacă îndeajuns de repede în pulbere şi să pregătească spaţii noi. Dar rodirea nu contenea nici chiar printre aceste rămăşiţe. Plante agăţătoare şi ierburi de tot soiul răzbeau la lumină, biruind obstacolele, se tîrau de-a lungul copacilor doborâţi, se insinuau în pulberea lor, săltau şi rupeau scoarţa veştedă care încă îi mai acoperea şi croiau drum mlădiţelor lor. Astfel moartea venea într-un fel în ajutorul vieţii. Aflate una în prezenţa alteia, păreau a fi voit să-şi amestece şi să-şi contopească opera.”- Despre democraţie în America, vol. 1.
Citindu-l pe Peter Frankopan, în Drumurile Mătăsii, te întărești în ideea că, istoric vorbind, Apusul a măcelărit și a furat Răsăritul, exemplul la îndemână fiind cucerirea Constantinopolului de către cruciați și jefuirea și prădarea bogățiilor și odoarelor Catedralei Sfânta Sofia, cu caii și catârii încărcați cu prăzi pe marmura murdărită de sânge și noroi, pe care, acum, alunecau. pe la 1204. Mai târziu, 1492, Colon (Columb) pleacă din Spania, descoperă, fără să știe, cele două Americi, cuprins de febra aurului și argintului ( în Venezuela găsește ”mormane de perle”), și-i descrie pragmatic pe băștinașii noilor teritorii: ”Sunt potriviți să primească porunci și să fie puși la muncă”, ”din pricina ignoranței” nu știu ce-i răul, nu știu nimic despre arme, au apucat săbiile de lamă și s-au tăiat… O altă față a istoriei.
Abia ieşit din Facultate, i-am citit o carte frumoasă, inspirată, cu un stil personal, „Povestiri despre om” (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului„). Era o noutate. Tematică şi stilistică. Şi a rămas aşa. A fost un întemeietor, în felul lui: Constantin Noica, 113 ani de la naştere.
Cum să crezi în progres, când dovezile cele mai concrete ne arată că fericirea pământească este cu stricteţe a celor malefici, iar nefericirea ne apare mereu ca un dat al celor drepţi şi buni? De aceea, cred, operele cele mai valoroase şi emoţionante sunt tragediile: ele spun adevărul despre alcătuirea omenească.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
