Petru Comarnescu, un intelectual interbelic, co-fondator al Criterionului, din marea generaţie a lui Eliade, Noica, Cioran, Ionescu, Vulcănescu etc… Scăpat repede, în 1935, după doar un an, dintr-o căsătorie nereuşită, la 28 de ani, cu fata ministrului Manolescu-Strunga, pe nume Gina, în 1937, vara, este prezent cu o comunicare despre Descartes la Congresul Internaţional de Filosofie de la Paris. Acolo, ascultă conferinţele unor Jacques Maritain, Elzerberg, Gabriel Marcel, Stefan Lupaşcu etc. În rest, mănâncă în localuri scumpe şi flanează pe străzile Parisului. Iată-l, conform Jurnalului său, luni 2 august 1937, pe Champs Elysees: „Am ratat să agăţ o fată splendidă, elegantă, nefiind sigur la început de ea şi apoi fiind prea târziu”. Din nou ascultă conferinţe, mănâncă bine, se îmbracă scump, elegant, merge la băi pentru a mai slăbi. Dar pe 10 august se răzbună pe fata care-l obseda şi n-o mai găsea: „Am fost apoi pe Montparnasse, unde-am flanat mult, negăsind nicio fată interesantă. Tocmai când voiam să mă duc acasă, mi-a ieşit în cale americana pe care o văzusem cu câteva zile înainte în foaierul unui teatru şi-i dădusem programul… (…) A fost o aventură splendidă, singura spontană, gratuită…” Se poate spune, cu temei, că a fost un congres reuşit.
Ce? Cum? De-acolo vine tradiţia? Serios? „Cimpanzeii se târăsc prin ţărână în faţa liderului lor, îşi apleacă trupul aşa încât să se uite de jos în sus la el… ” – Frans de Waal, Mama.
Mai întâi, nu mi-a venit să cred. Apoi am crezut: un erudit este doar un erudit. Îl înţeleg pe Noica, omul care îi cerea să se-ntoarcă la filosofie, să lase erudiţia. În anul 1952, la început de an, Mircea Eliade citeşte „Zgomotul şi Furia” al lui Faulkner („Le Bruit et la Fureur”, cum notează în Jurnal). Şi scrie în Jurnal: „Din tot ce-am citit până acum de el, mi se pare cea mai puţin reuşită. (…) La ce bun acel lung, absurd, neinteresant monolog interior al unui neurastenic în pragul sinuciderii?” Unde-o fi văzut el tendinţe de sinucidere la un copil de 3 ani, vârsta mentală a idiotului de 33 de ani, Benjy? Şi încă: „neinteresant” monolog interior… Dacă ai văzut în acel sublim monolog ceva neinteresant, în vreme ce scriai un roman – Noaptea de Sînziene – plin de afectare şi poncife simbolistice, cred că Noica avea dreptate: măcar la filosofie să te fi întors.
Am reorganizat biblioteca după o curățenie de început de vară. Și mi-a apărut o carte despre care credeam că s-a pierdut: „Însoțitorul” lui Constantin Țoiu. O deschid și citesc dedicația: „Prozatorului care a scris Apă neagră, cu veche admirație, Constantin Țoiu.”
O mărturie a mea din 2019… „Rara stare de stabilitate și armonie pe care o am. Minunea că toate capitolele, secvențele, textele, ideile, personajele, localitățile – toate se sprijină una pe cealaltă, se îmbină, se leagă natural, fără efort din partea mea. Numai la „Apă neagră” am trăit așa ceva. Dacă aș fi total liber, aș termina în trei luni tot romanul. Cel mai rău, până la sfârșitul anului. Și mi-e puțin teamă de ce urmează să scriu; cele 50 de pagini deja finisate fiind un nucleu, doar.” (era vorba despre scrierea la romanul Oglindă spartă, publicat între timp).
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
