Vara lui 2020. Notă… „Am scris o părticică dintr-un roman – pe care l-am întrerupt pentru a începe şi termina un altul, încheiat deja la toţi nasturii – la laptop. E drept, pe o secvenţă scurtă de text, am putut face corecturi rapide, lejere. A fost interesant. Dar ieri şi azi, am transcris textul pe unul dintre caietele mele mari, cu cerneală neagră, tradiţional. Şi deja m-am simţit mai bine, aproape fericit. Atracţia mea e mai mare, acum, să mă apropii de caiet şi să găsesc soluţii pentru a merge mai departe. Respiraţia cernelii negre e mai personală, e a mea.” (E vorba de romanul „Oglindă spartă”, publicat recent anul acesta, 2022, la Editura Junimea).
Iată-l, în toată splendoarea lui nelumească, pe celebrul Meursault, din vremea copilăriei şi tinereţii noastre, descris cu milenii înainte de Bhagavat: „Fără dorinţi, cu mintea şi trupul stăpânite, părăsind orice bun lumesc, săvârşind faptele numai cu trupul, nu-şi atrage niciun păcat… Mulţumit cu ce-i aduce întâmplarea…” Ca sa vezi din ce izvor sorbea Albert Camus, scriind romanul Străinul.
Noua Lume și literatura. America… „- Astăzi am bătut o fată care cerea bani de la oamenii de pe stradă. Apoi mă opresc și-mi măsor fiecare cuvânt cu multă grijă: Era tânără, părea speriată și avea o pancartă pe care scria că se rătăcise în New York și că avea un copil – deși ăla nu se vedea. Și că avea nevoie de bani pentru mâncare sau mai știu eu ce. Pentru un bilet de autobuz până-n Yowa. Da, Yowa. Cred că Yowa era…
Și mă opresc pentru o clipă, îmi rulez ciorapii, pe urmă îi desfac la loc. Daisy se uită la mine timp de un minut fără nicio expresie pe chip, apoi întreabă:
– Și pe urmă?!
Mă opresc și eu distrat, mă ridic în picioare. Înainte să plec spre baie, zic încet:
-Pe urmă?! Am bătut-o până n-a mai știut de ea. Mă duc și deschid dulăpiorul de medicamente în căutarea unui prezervativ, iar când revin în dormitor zic: Scrisese greșit cuvântul ”handicap”.” – Bret Eston Ellis, „American Psycho”
1786: „Trebuie să aderi la o coterie, s-o ajuţi să-şi promoveze vederile părtinitoare şi intrigile, şă-i lauzi artiştii şi diletanţii, să minimalizezi ce fac concurenţii, să accepţi orice de la cei bogaţi şi puternici.” Goethe, care încheie cu verdictul că-şi „ia lumea–n cap”, citind pomelnicu-ăsta de reguli ale succesului… Un singur lucru e cert: lumea culturală nu învaţă nimic din păţaniile trecutului. Ba, dimpotrivă…
O proză anti-istorică, anti-istoricistă, fără referent individual şi social-istoric. O proză holistă, despre omul generic, fără a fi conceptuală, eseistică etc. O proză în care să respire, din când în când, cum igrasia se strecoară încet în perete, sentimentul tragic al vieţii. O proză anti-factuală, dar fizicalistă la nivelul textului. Sigurul referent care ar face posibilă această proză este mitul. Lumea mitică este pre-istorică, sau supra-istorică. O proză cu referent mitic, dar ne-poetizantă. O proză despre omul pur, „ de dinainte ca societatea să-l modifice.” O proză reîntoarsă la omul însuşi.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
