Pentru cei care cred în racordarea temelor literare la universalitatea lor europeană, îmi amintesc de ce scria-spunea cândva neasemuit de echilibratul Goethe: anume că Particularul nu este altceva decât Universalul aplicat în anumite condiții specifice. Destul de banal, însă trebuie amintit din vreme-n vreme, zic eu.
Știm cu siguranță, grație lui Platon (ah, ce nume, brr, ce personaj vechi!), că primul învățător de creative writing în felul lor, al celor de demult, a fost nemuritorul sofist Protagoras. Știm asta și din dialogul „Protagoras”, scris acum, ăhă, vreo 25 de secole. Din care vi-l voi prezenta, succint, pe celebrul personaj care stă de vorbă cu mai tânărul Socrate, acesta din urmă fiind însoțit de și mai tânărul Hippocrates. Socrate îl întreabă, premergător, pe Hippocrates ce anume e Protagoras „acesta”. „Se spune despre el că este sofist”, zise Hippocrates. „Așadar, pentru că e sofist mergem la el și îl plătim, nu?” „Desigur”, „Dar dacă cineva te-ar mai întreba acest lucru: ce urmărești să devii tu însuți mergând la Protagoras?” El, Hippocrates, roșind, căci de acum se luminase destul de bine ca să se poată vedea, zise: „Dacă e să ne luăm după cele spuse mai înainte, e limpede că urmăresc să devin sofist.” Și iată cum îi întâmpină Protagoras pe cei doi, mai cu seamă pe Hippocrates care voia să învețe de la el ce este și cum să practice virtutea: „Apoi Protagoras, luând cuvântul, a zis: ”O! tinere, dacă vei sta în preajma mea, îți va fi dat încă din prima zi în care vom fi împreună, să te întorci acasă mai bun decât erai; la fel și în ziua următoare; în fiecare zi vei înainta din mai bine către mai bine.” Mai departe, e mai complicat puțin. Dar e suficient și atât.
La începutul anilor 2000, am scris o proză intitulată „Drumul”, dedicată lui Nicolae Breban și publicată într-un volum, nu mai contează. Proza avea o eroină care, în provincie fiind, între altele citește bucăți dintr-un roman al scriitorului Niculae B. Acolo, întâlnește termeni pe care nu-i pricepe. Așa că deschide DEX-ul și citește semnificația lor pe care o notează pe un caiet. De la primul termen, „cochilie”, trecând prin „moluscă”, „protozoare” etc. până la ultimul termen, „doctrină” (pe care-l resimte constrângător ca un soi de zid). Reacția și finalul sunt așa: „Rămâne cu creionul în aer. Aşteaptă ceva. Roade capătul neascuţit al creionului. Apoi, reia decisă: Doctrină – 1. sistem filosofic, politic, religios, etc. – 2. totalitatea principiilor, a tezelor fundamentale ale unui anumit domeniu.“ Mai citeşte o dată explicaţia ultimului cuvânt extras din dicţionar. Edificată, închide cărţile şi caietul şi se lasă pe speteaza scaunului, vizibil surmenată. Se întinde pe pat. Oftează. Adoarme. Apoi se odihneşte o oră, pleacă la antrenamente unde învaţă o nouă figură de atac, întorcându-se acasă intră cu seninătate în botul unei maşini ce vira normal, nimeni nu înţelege gestul ei, oamenii şi viaţa, ea moare pe loc.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
