În savanta sa postață la „Maestrul și Margareta” (ediția de la Humanitas, tradusă de Ion Covaci), Ion Vartic analizează cu finețe și mare știință semnificațiile personajelor din alaiul drăcesc al lui Woland (Woland însuși, Azazello, Behemot și Koroviev), dar și semnificațiile numerologice ale numelor lor. Însă precizarea pe care eu o consider precisă și valoroasă hermeneutic stă în faptul că marele roman al lui Mihail Bulgakov, ar fi o „ficțiune de compensare”: „Bulgakov a fost, în primul rând, victima confraților săi, care au urmărit, cu ură, excluderea lui din viața literară. Faptul că literații sunt cei care suferă cel mai cumplit de pe urma vizitei diavolești, iar Casa Griboedov se transformă în cenușă denotă profilul simptomatic de ficțiune de compensare, complet transfigurată, pe care îl are romanul.” Foarte credibil, de fapt, adevărat.
O descriere a romanului și a romancierului făcută fără milă și cu exactitate, ca un neurochirurg celebru și genial, de Emil Cioran: „A făcut trotuarul literaturii. Nu se încurcă în niciun scrupul de decență și nu-i intimitate pe care să n-o violeze. Cu egală dezinvoltură scotocește prin lăzile de gunoi și în conștiințe. Romancierul, a cărui artă se alcătuiește din ascultație și clevetiri, transformă tăcerile noastre în bârfă. Chiar mizantrop, el are pasiunea omenescului: se afundă în omenesc. Cât de jalnic pare alături de mistici, de nebuniile lor, de ”neomenia” lor. (…) Într-o privință, să fim totuși drepți cu el: are curajul poliloghiei. Nu există talent epic fără o știință a banalității, fără instinctul neesențialului, al accesoriului și al infimului. (…) Aceasta mi se pare cât se poate de adevărat pentru romancier, a cărui funcție, merit și unică rațiune de a fi este aceea de a pastișa infernul.” („Ispita de a exista”). Câtă admirație și poate câtă micuță invidie mascate toate de aruncarea negației peste romancier!
Într-o epocă în care oricine poate deveni romancier, în vaste sau micuțe ateliere; într-o perioadă în care Marile Romane s-au subțiat până la serii răs-multiplicate ce descriu micuțe aventuri de viață, poze de familie – Emil Cioran pare să aibă dreptate: Romanul este în agonie; ieri, se scriau multe capodopere și un număr relativ restrâns de romane; azi, se ”produc” romane pe bandă rulantă, în aplauzele Spiritului Critic actual, dar capodoperele și-au micșorat numărul, așteaptă, timide, curgerea finală (și) a timpului lor, așa cum a curs timpul pentru alte forme de exprimare artistică. „Romanul redă toate fațetele acestui timp și-i acaparează toate posibilitățile de exprimare. E și motivul pentru care-l adoptă atâția care prin firea lor îi erau cu totul străini. (…) Un gen devine universal când ademenește spirite ce nu au pentru el nicio predispoziție. dar ironia vrea ca tocmai aceștia să fie cei care-l sapă, introducând probleme străine naturii sale, diversificându-l, pervertindu-l și încărcându-l până ce structura de rezistență începe să pârâie. (…) Oricum, substanța literaturii se subțiază, iar a romanului, și mai restrânsă, dispare sub ochii noștri. Să fi murit el cu adevărat – sau numai trage să moară?” („Ispita de a exista”).
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
