Într-adevăr, cum spune şi Henri Troyat, „omul din subterană” este cheia înţelegerii întregii opere dostoievskiene. Cine este omul subteranei? Este cel retras într-un „ungher”, care nu e un om „normal”, supus legilor naturii unde doi ori doi fac patru. Este cel căruia nu-i e teamă de „zid”, de imposibil, în faţa căruia omul „spontan”, dedicat trebilor, se supune. (Vezi şi influenţa directă asupra lui Breban, „Drumul la zid”; în consecinţă, am scris acum 30 de ani o povestire intitulată „Drumul”, polemic literară la adresa romanului brebanian). Iată-l pe omul subteranei, într-o fracţiune de cugetare: „Doamne-Dumnezeule, păi ce-mi pasă mie de legile naturii şi ale aritmeticii, când – cine ştie de ce – mie nu-mi plac aceste legi şi acest doi ori doi? Fireşte, n-o să sparg zidul cu fruntea…” Avem, aici, întreaga galerie a eroilor dostoievskieni, în frunte cu Raskolnikov, Ivan Karamazov şi Ivan Stavroghin.
În numărul din 3 octombrie al revistei literare „Observator cultural”, Octavian Soviany face o cronică frumoasă, inspirată şi rafinată – atribute regăsite în tot ce scrie OS – cărţii mele, „Noduri pe frânghie„, editată în anul acesta, la Junimea. Câteva rânduri ale acestui neobosit şi valoros scriitor şi critic literar: „Spre deosebire (să zicem) de veselul Humulești al lui Creangă, Crăsanii evocați de Nicolae Stan adăpostesc o umanitate gravă, unde totul sau aproape totul se desfășoară cu o anumită discreție, evitîndu-se exteriorizările patetice, de unde lipsesc pitorescul sau excesul de culoare și totul este zugrăvit monocrom, în diverse nuanțe de cenușiu. Din rîndul acestei umanități se desprind cîteva personaje memorabile”. Mulţumesc, Octavian Soviany. Sper să te întâlnesc odată, pentru că, altfel, ne cunoaştem numai din cărţi (situaţie ideală, de altfel).
„Omul din subterană” dostoievskian ne vorbeşte şi acum, parcă mai ales acum, ca unul dintre noi şi mai realist ca noi: „În orice caz, dacă de pe urma civilizaţiei omul nu a ajuns mai setos de sânge, cu siguranţă a devenit feroce într-un fel mai rău, mai scârbos decât altădată. În vărsarea de sânge, el vedea mai înainte dreptatea şi, cu conştiinţa împăcată, îl extermina pe cel care trebuia stârpit; însă acum, deşi considerăm că vărsarea de sânge e o mârşăvie, săvârşim această mârşăvie mai cu sârg decât altădată.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
