După aventura sumară, descrisă anterior, a recuperării modernității românești, o nouă sferă publică pare să se închege și la noi, una absolut diferită față de cele anterioare prin detașarea față de vechea nostalgie a unității și a coerenței. Ajutat de Jean Baudrillard și de Marc Guillaume, în Figuri ale alterității, voi numi acest tip nou de subiectivitate o comunicare spectrală. Spectralitatea creează mulțimi de minorități temporare, alcătuiește configurații efemere, într-un joc personal și intercontextual. Așadar, spectralitatea nu produce doar anomie, însingurare electronică, mulțimi însingurate, ci și o nouă identitate bazată pe mișcare și reevaluare. În fața noastră se află o lume fluidă, plastică, în care noi trebuie să ne rearticulăm. Spectralitatea aduce cu sine situații incomode: ea dă posibilitatea individului de a-și descoperi mai multe fețe, prin intermediul cărora ne putem reinsera în marea mișcare a lumii. „A fi spectral – ne spune Marc Guillaume – înseamnă a fi cu mai multe fețe și a nu angaja decât o față în interfața comunicațională, de exemplu în lumea socială și profesională obișnuită. În altă parte, se pot prezenta fațete cu totul diferite care sunt îndreptate către intimitate, către familie, prieteni, străini.”
Din acest unghi total nou, nicio acțiune nu rămâne nejustificată, nicio opțiune nu este neîntemeiată. Iar tratarea eticistă a acțiunii nu e recomandabilă, având cel mult o valoare de bârfă publică. Fie ea la nivel politic, social sau individual. Și nu se zărește, azi, relativismul-ăsta cu ochiul liber și în viața publică a românilor? Neutralitatea tradițională era statică, aseptică. Neutralitatea spectrală va fi dinamică, fluidă, cu rolul de a dinamiza toate posibilitățile astfel încât ele să se neutralizeze reciproc. Reformulând, modul de a fi contemporan este un joc pe muchie de cuțit între anomie și valorificarea oricărei posibilități. Ceea ce odinioară se numea „trădare”, din perspectiva moralei unei grupări anume, de pildă a unui partid, acum se numește valorificarea unei oportunități obiective. Greu de îndurat un asemenea comportament, o asemenea realitate, nu?
Dar ce mi se pare mie mai radical este falia produsă între două grupări care, tradițional, au comunicat, au ajuns la consens, cândva: gruparea luminată, care oferea luminare, învățare, și, pe de altă parte, publicul extins supus voluntar luminării de către „învățați”. Azi, cele două lumi nu mai formează un întreg, ci funcționează pașnic absolut separat una de alta. Fiecare se mulțumește cu propriul ei standard. Altfel spus, grupul specializat cultural al societății civile nu mai are o comunicare reală cu „marele public” Ambele grupări trăiesc în sfere paralele una alteia. Singura rațiune de a fi a lor este hrănirea propriilor nevoi de conservare a ego-ului. Bineînțeles, există polemici în interiorul fiecărei sub-sfere, mai ales în aceea a lumii active civic.
Căci sub-sfera inactivă civic trăiește în pace, confort și repaus. Este „proletariatul electronic”, unit în jurul imaginii, al tabletei, al distracției.
Știu că e neplăcut ce spun, dar e și mai neplăcut cum voi încheia: în aceste condiții ideea de luminare a dispărut, în sensul că dispare necesitatea resimțită lăuntric de a transmite învățarea celorlalți; și, desigur, s-a topit și ideea de a primi luminarea. Atomii sociali sunt separați unii de alții.
Poate că numai dacă plecăm de-aici ne putem explica, întrucâtva, criza generală a învățământului, a cercetării contemporane, adică a acelor elemente fundamentale pentru luminarea de odinioară. Și putem astfel, în cunoștință de cauză, să găsim forme noi de învățare, de comunicare.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
