Vorbe din cotidianitatea medie
67.
Am fost întrebat de multe ori, abrupt, de către tineri și aproape tineri: credeți în Dumnezeu? Invidiez pe cei care și-au rezolvat această problemă. Cred că există undeva un sentiment scris în carnea mea, indus de copilăria petrecută și în jurul unei mănăstiri celebre, întrată-n paragină în vremea comunismului. Și care m-a inspirat în scrierea unei povestiri din volumul de debut, 1984, povestire intitulată După rotire. (Și, în plan real, mănăstire pentru care am contribuit la deschiderea finanțării pentru renovare-reînălțare, după 1990, a se vedea și romanul meu, Agonia lui Constantin. Azi, mănăstirea, acareturile, livada, bisericuța din lemn, grădina, florile, curățenia, toate strălucesc, inclusiv mormântul părinților mei, acolo.) Dar cum să răspunzi atât de senin și direct la o asemenea abisală întrebare? Mai bine amâni. Mai bine mai târziu, cât de târziu…
*
Poezia vine în urma auzirii, ca şi credinţa, nu a vederii. Proza este vedere, adică Istorie, cel puțin la suprafață.
*
Dacă-mi amintesc bine, Michel Tournier, comentându-l pe Kant, într-un studiu, spunea că personajul de roman are o dublă natură. Este și universal, în sensul că are statusul unei etichete: cocheta, ingenua… Dar, în toate, se manifestă strict particular. Un paradox fertil. Pentru că fiecare particularizare, determinație, nu doar că nu îndepărtează personajul de cititor, ci, dimpotrivă, îl face agreabil pentru toți cititorii, devenind și astfel universal. De aici, cu ușurință, aș deduce că toate personajele care urmează un tipar inoculat de o estetică grupală, de o ideologie literară comună, respectată ca o sfântă Evanghelie, rămân departe de cititori, așa încât, nefiind singulare, nu pot deveni universale, accesibile celor mulți, istoric vorbind. Poate asta ar fi vrut să spună filosoful din Königsberg cu afirmația: Frumosul este un universal lipsit de concept.
*
Dintr-un posibil jurnal al anului 2050: „Da, frumoşi ani au fost cei de odinioară, 2020, până-n 2025… Oameni minunaţi, bine crescuţi, cu bun-simț, se făcea cartea-carte, nu ca acum, erau mulţi cititori, nu ca acum. Aerul era respirabil, nu ca acum, încă se mânca natural, dacă-ţi dădeai silinţa. În timp ce azi, of, azi… nici n-am voie să scriu aici.”
*
Cel mai probabil azi, cutreierând orașul, am auzit repetate cânturi de pitpalac. Apa, ivită din topirea masivă a zăpezii, curgea neîntrerupt și voios. Vrăbiile îmi zburau pe lângă urechi, în amiaza tot mai blândă. Pomii dau semne târzii de înverzire și înmugurire. Clar, nu mai e nicio îndoială… Totuși, nori nu foarte negri anunțau ceva ploaie. Însă nimic nu putea nega venirea înnoitorului eveniment…
*
Să respiri mirosul trecător al lumii. Pare prea simplu, când te afli în mișcarea fără rost. Și totuși, ești un privilegiat.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
