Vorbe din cotidianitatea medie
66.
Îmi place starea de oboseală fizică. Corpul, învins de efort, caută retragerea din faţa unei eventuale alte acţiuni. Se retrage într-un soi de amorţire chiar plăcută. O senzaţie naturală de abandon pe care, cred, doar animalele o au, fără complicații, atunci când intră-n somn rapid. În comparaţie cu onestitatea lor, omul caută pretexte artificiale pentru a-şi continua, fără temei, în exces, relativa agonie.
*
Cuvintele definitive ale renunţării-retragerii-izolării-lepădării de lume. Dar nu ca un învins. Dimpotrivă, ca o individualitate anume, de neconfundat, ceea ce este un triumf: Mă duc la ale mele. Vă las cu bine. Merg la ale mele…
*
Am intrat într-o farmacie, după ce-am băut o cafea cu un prieten. Să iau, pentru orice eventualitate, un Theraflu. Farmacista, amabilă, cu chef de vorbă.
– Citiți, văd.
Pusesem pe tejgheaua farmaciei romanul pe care-l primisem de la prietenul meu. Intrasem acolo, dincolo de medicament, pentru a cumpăra o pungă. Era în drumul meu.
– Câteodată, zic.
– Foarte bine faceți. Că și eu am citit o carte. I-am cumpărat-o fiului meu, clasa a 7-a. El trebuia s-o citească, i-a dat-o-n obligație profesoara. Am citit-o eu. El a luat rezumatul de pe net… Asta-i generația. Nu mai citește.
Am tăcut.
– Theraflu, deci.
– Da.
– Care să fie? E unul pentru zi. E unul pentru seară, are ceva în plus ăsta de seară. Te amorțește puțin. Te duce spre somn.
– Ăsta, zic.
– E bun. Te liniștește. Și somnul e cel mai bun…
*
Despre cum îşi iubeşte un (mare) scriitor personajele. GGM:
„- Mercedes mi-a povestit că ai suferit mult când a murit (colonelul Aureliano Buendia, nota mea, N.S.).
– Da, eu ştiam că la un moment dat trebuia să-l omor şi n-aveam curajul. Colonelul îmbătrânise deja făcându-şi peştişorii de aur. Şi într-o după-amiază m-am gândit: „Acuma gata, s-a terminat cu el.” Trebuia să-l omor. Când am terminat capitolul, am urcat tremurând la etajul al doilea al casei, unde se afla Mercedes. A ştiut ce se întâmplase de cum mi-a văzut faţa. „Gata, a murit colonelul”, a spus. M-am întins în pat şi am plâns două ore.” – Parfumul de guayaba.
*
Voce stridentă, feminină, mecanică și tehnologică: „… de când am luat gelu’ ăsta reumatic, mă mișc oriunde, ici-colo!”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
