Vorbe din cotidianitatea medie
63.
Pe măsură ce trece timpul prin tine, cu tine, contează doar lucrurile fundamentale, care înalţă ceva, care rămân drept probe, drept urme. Celelalte, lucrurile accidentale, arbitrare, îşi pierd contururile treptat, până la dizolvare, faţă de sufletul tău şi memoria ta. Un exemplu simplu, folosit deseori, am impresia, este numele: el se uită primul, la o distanţă mare în timp, fiind nevizitat, nefolosit, îşi pierde orice calitate de a fi păstrat şi reamintit. Chipul însă durează oleacă mai mult, de unde şi căutarea: da, parcă te ştiu, după faţă, după înălţime etc. dar cum te numeşti? Convenția cade prima. Rămâne natura, o vreme.
*
Julien Benda a tipărit „Trădarea cărturarilor” în anul 1927, când la noi se năștea Noua Generație interbelică. Bineînțeles, cartea este databilă, tratând teme ideologice (aici sunt de acord cu cei care contextualizează opera de artă), pentru că perspectivele prea contingente se schimbă în istorie. Totuși, reproșul adus de Benda celor care, scriitori fiind, se coboară prea mult în particularul vârtejurilor politice, mi se pare actual în următoarea formă: „…majoritatea cugetătorilor fie rămâne străină de pasiunile politice și subscrie vorbelor lui Goethe: „Să lăsăm politica în seama diplomaților și a militarilor”, fie, dacă se preocupă de pasiuni (ca Voltaire), le tratează critic nu și le însușește ca pasiuni; se poate afirma chiar că, atunci când și le asumă, ca Rousseau, Chateaubriand, Lamartine, chiar și Michelet, o face cu o înălțime a gândirii, cu o viziune abstractă, cu un dispreț al contingentului care, în fapt, exclud denumirea de pasiune.” – Trădarea cărturarilor.
*
Calitatea esențială a Spiritului este aceea de a contempla. Cea a instrumentului, de a fi amestec: de a susține, a transmite, a purta.
*
Acolo ajungi: să scotoceşti în tine, în amintiri, proiecte, realizări; să dai la o parte detalii neimportante şi oricum aproape uitate; să găseşti cărămizi ca intacte, fundamente, lucruri şi fapte nedegradate de timp; să ai o privire din afară asupra amestecului de vieţi, trăiri, câştiguri şi pierderi, care ţi-a fost lumea ta încă-n desfăşurare. Şi, lămurit, să spui DA. Sau AMIN, dacă vrei. Nu-i prea greu.
*
Uneori, atunci când frazele sale nu sunt atât de prolixe, cum ne-a obișnuit, GWF Hegel devine citibil și notabil. Cum este și în „Prelegeri de filozofie a istoriei”. (Nu înseamnă că aici nu bate câmpii, mai ales la date, nume etc, dar, în general e citibil și chiar credibil). De exemplu, analizând „primul” imperiu al lumii, cel chinez, H. descrie administrarea imperiului. Cum guvernarea izvorăște direct de la împărat, ea este exercitată printr-o ierarhie formată din funcționari numiți MANDARINI. Aceștia sunt de două feluri, mandarini învățați și mandarini războinici. Dar rangul mai înalt îl au MANDARINII ÎNVĂȚAȚI. Ei, ca învățați ce sunt, de nivel înalt, filtrează toate problemele ivite în imperiu. Ei trebuie să raporteze, să supravegheze și să ia măsuri – căci împăratul este intangibil, un punct fix care trebuie protejat. În jurul lui și de dragul lui se învârte mandarinul. Trec peste faptul că mandarinilor învățați li se cereau o anume înzestrare poetică și ajung la precizarea importantă că, în anume împrejurări, mandarinii puteau aplica inclusiv lovituri de bambus… Ce mai, mandarinii se identificau cu statul, cu împăratul ca simbol al lui. De aceea, cred, tipul mandarinului a rezistat în istorie sub diverse forme, nume, roluri: ei n-au subiectivitate – n-au simțul onoarei, de pildă -, pentru că primordială este disciplina, bazată pe ordinul primit și acceptat din afara lumii subiective a mandarinului (pentru care, rezultă, subiectivitatea nu există). Nu-i drăguț?
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
