Vorbe din cotidianitatea medie
61.
Afară, azi, cred c-au fost 7-8 grade. Mult. Ca de obicei, nu m-am îmbrăcat potrivit. Dar am trăit câteva Secvențe. O fetiță de 3-4 ani, înfofolită, drăgălașă foc. În fața mamei ei, foarte tânără. Mama spune: Păi meriți tu o jucărie, zi tu! Fetița scoate limba, jucăușă, și mărturisește: Nu. Doar că e o negație care ascunde o afirmație. Le văd, apoi, în fața unui magazinel cu jucării. Trei băieți, 17-19 ani. Cu păr cârlionțat, stufos, mare și adus pe frunte. Vorbesc repede, pasionați de subiect. Cel din mijloc, mai micuț, cam 1,75, trecând prin fața unei biserici își face repede trei cruci, în vreme ce încuviințează vorbele celorlalți, care par că nu-i văd secunda religioasă. Trec și eu pe lângă biserică. Îmi fac crucile mai lent. După ce termin, observ camerele de luat vederi de pe ziduri, pronunțate, probabil în funcțiune. M-a văzut! La întoarcerea acasă, un afiș mare, pe un suport de plastic, flutură sus, în vântul ușor. Pe afiș scrie: „În pielea mea” – de la data de… în cinematografe. Film românesc…
*
Omul-masă: „Socrate, cine a fost? Uite adevărul: a fost un om care doar vorbea.”
*
Sunt cu Ivănuș în brațe și, după obiceiul urmat cu sfințenie de el, privim afară din balconul închis. În vreme ce trebuie să-i vorbesc, să-i spun „poezi” din fiecare zi…. Și-i spun că tot ce vedem este realitate prezentă. Și că, în general, principiul existenței animalice, mai ales, inclusiv umane, însă, este alcătuit din: banalitate, stabilitate („iată cum trece omida tramvaiului galben, ca de fiecare dată”), repetabilitate, constanță, adaptabilitate. Daaa. Nimic nou. În vreme ce noutatea culturală… Este momentul în care Ivan se zbate-n brațele mele, să-i dau drumul, îi este sete. Mă supun… Așa. Noutatea culturală, cum o fi ea? Este o ruptură, desigur. Dar este una absolut suspendată temporal? N-aș crede. Pentru că suspendarea temporală – ruptura de tradiție, de vechi, la modul total – nu poate fi decât atributul modei atașată unui grup istoric trecător. Moda, deși pare revoluționară, este prizoniera prezentului produs chiar de insistența ei. Noul cultural, prin urmare, e musai să aibă legătura cu tradiția, cu criteriile arhivei cultural-istorice. Altfel, paradoxal, nu și-ar fi atinge funcția: de a duce înainte achizițiile culturale printr-o originalitate validată de întreg lanțul: trecut-prezent-viitor… Lasă, însă. Că ies eu mâine pe-afară. Să iau contact. Să percep. Să respir și să pășesc.
*
Uneori, întâlneşti oameni atât de sclipitori în umanitatea lor simplă, nebănuită până atunci, că-ţi dau spontan o încredere, pe care nu o aveai, în omenire.
*
Beția de cuvinte nu s-a născut în literatură, ci în politică. De-aici, ea s-a vărsat fraudulos într-o parte a literaturii, cea optimistă fără leac, pentru că a confundat literatura cu politica, ultima ieșind astfel din tiparul literar, subordonându-l însă. Așa a luat naștere sclavajul cel mai perfid care se exercită asupra Cuvântului creator.
*
Am văzut un filmuleț american cu un soldat foarte tânăr venit acasă, să zic așa. Sindrom post-traumatic. Violențe, agresivitate, fără busolă, din senin… Îmi amintesc de tata și de cei din generația lui, care au fost la Cotul Donului. Un loc al pierzaniei, căci le lipsea șansa. Al hazardului pur. Ei au văzut cum le-au murit prietenii și rudele, lângă ei. Doar că ei au scăpat cu noroc. S-au întors, s-au însurat, au făcut copii. Se mai întâlneau din când în când și povesteau senini. Îi aminteau pe cei morți. Vărsau puțină țuică, din ceștile lor, pe pământ, pentru camarazii lor. Dar nu știu cum naiba n-aveau deloc sindromul cu pricina. Ba spuneau că, până la urmă, a fost frumos, c-au scăpat cu viață, după voia Domnului. Americanii, foștii combatanți, nu și nu: medicamente, instabilitate, violență. M-am gândit c-o fi vreo stratagemă de succes pusă la cale de regizorii și scenariștii americani, mai știi…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
