Vorbe din cotidianitatea medie
59.
Așadar, Azi. Azi am ieșit din casă cu scopul de a-mi plăti abonamentul lunar al telefonului. Dar ăsta a fost pretextul, normal. Pentru că în același mall proletarizat intens există două librării, monade lucrative ale unor lanțuri comerciale: Cărturești și Librarium. Am fost deci să văd cărțile, pe care nu le mai vizitasem de o lună. Erau noutăți, însă nimic nou. Am văzut jurnale, instrucțiuni despre cum să respirăm, să mâncăm, să fim mereu voioși, lucruri considerate utile, căci se vindeau. Am întrebat ceva anume la Cărturești, n-aveau, ne pare rău. Eram pregătit de eșec. Am coborât la Librarium. M-am uitat peste tot, Același peste tot: cărți utile, dar nu suverane. Am întrebat din nou: Bataille, toate cărțile lui, vreo șase traduse la noi, eu am trei (Literatura și Răul, Suveranitatea, Partea blestemată): n-avem, zero. Bineînțeles, am zis. M-am rușinat, venisem degeaba. Dar un tânăr librar, care mă cunoștea, aduce, fără să-i cer, cartea lu Hesse despre Francisc, Giovanni, la bază. Știa preocuparea mea relativă pentru „cerșetori”. O am, ediție mai veche. Am cumpărat-o însă ca să-mi justific drumul. Dar nu era de ajuns, mi-am zis să iau ceva cu adevărat util. Și am luat trei pixuri, a câte trei lei fiecare. Sunt absolut speciale. Am luat roșii, roșu-închis, cred. Pentru a sublinia pe cărțile citite, fără să se irige pagina cu cerneala din ele. Le recomand. Faci semne pe carte. La mine sunt așa: un punct la margine (o bifare), un văzut la margine (o luare aminte), o cruce, culmea interesului meu, la margine. Și sinteze sus, gen: a locui pe stare= rădăcini, sânge, sol, credințe, origini, nostalgii. E, acest tip de pix, 3 lei, nu face vreun deranj pe foaie. Am fost mulțumit. Le recomand: pe ele scrie: ecada, trilă, 8,5. Și sunt aspectuoase, lungi. Asta a fost ziua de azi. Urmează noaptea de azi.
*
Să pari contemporanilor ceea ce și ești. Iată proba maximală a încercării caracterului, mai ales azi, mi se pare, fiind o eră mimetică.
*
Un grup de patru. Bărbați și femei, doi cu doi. Unul dintre ei, cel mai activ, mai vorbăreț se desprinde de grup, se duce-n stânga. Vede, pe jos, un pachet boțit de Kent. E puțin probabil să aibă o țigară-n el. Dar nu se știe niciodată. Poate fumătorul care l-a aruncat s-a înșelat, dă Doamne. Cercetează cu vârful bocancului pachetul. Apoi, lămurit, îl strivește sub talpă. Dă din mână, nervos: Numai belele, n-am văzut așa, numai belele…
*
Anul a demarat greoi, ca un marfar nu îndeajuns de reparat, de ajustat. Grăbit de timpul tiran, marfarul pufăie, zornăie și cu întârziere se desprinde de garaj. Viteza este încă mică, neînsemnată, iar direcția este ezitantă. Mecanicul, cauza eficientă, ce moțăie și el cu sârg, tatonează terenul, căutând în minte, febril, scopul, destinația, cauza finală.
*
Sfârșit de ianuarie. Un câine mare, negru, culcat pe-o parte la baza blocului. O coajă de pâine, mâncată pe jumătate, stă lângă botul lui. Este amorțit, așa pare. Doarme, totuși: e bine.
*
Semnul clar al depăşirii stării de ordin secund în care se află România este apariţia unor filosofi români. Nu comentatori de filosofie, nu interpreţi ai filosofiei altora. Ci cutezători, înzestrați și popularizați care să propună un drum nou în istoria ideilor. Atunci, spiritul românesc se va universaliza. Ar fi o nouă naştere. Adevărata.
*
Ești născut iarna: eşti conservator şi apărat. Liniile spaţiului şi timpului sunt clare, ferme. Planurile sunt realiste, starea de spirit este siguranţa. Vara, turtit în șuvoi, fugi în munţi. Un mic aristocrat, tânjeşti către rarefierea specifică iernii. Vara este anotimpul tuturor, democraţie maximă, bazală. Îţi urmezi natura, ca orice vieţuitoare.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
