Vorbe din cotidianitatea medie
57.
O zi de iarnă luminoasă. Am mers prin zăpada înghețată, respirând aerul curat care te reînvie și întărește. Mi-am făcut loc, cu o oarecare răbdare, prin șirul de oameni aruncat de nevoi în stradă. Fiecare era atent la pasul făcut, să nu fie greșit, să nu lovească, să nu fie lovit, să nu alunece. Natura nu iartă. Nici vorbă de iertare sau de adulație aici. Natura este narcisistă, se iubește pe sine, este egală doar cu sine. Totuși, parcă simt nevoia să adaug ceva: natura, mai ales în ipostazele ei extreme, te readuce la dimensiunile tale reale.
*
„Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi rezbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui neci prin gând nu-i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decât de catalici tuturor acelora ce se-nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri.” – Mihai Eminescu, Fragmentarium.
*
Cât de simplu, de direct, de modest, de onest intelectual, formulează Schopenhauer, ca admirator, criticile pe care i le va aduce maestrului său, Kant, cu scopul de a înălța o nouă construcție filosofică, cu originile însă și în gândirea filosofului din Konigsberg: „Este mult mai ușor să dovedim greșelile și erorile din opera unui mare spirit decât să oferim o expunere clară și completă despre valoarea acestuia. Căci greșelile sunt ceva particular și finit, ce poate fi cuprins dintr-o singură privire. În schimb, pecetea pusă de geniu pe operele lui constă tocmai în faptul că excelența lor e insondabilă și inepuizabilă; de aceea, ele devin dascălii care nu îmbătrânesc secole de-a rândul.” – Anexă (Lumea ca voință și reprezentare)
*
Pe când era puștan și sufleor, seara și până la miezul nopții, el stătea în cușca sa subterană, la teatru: avea „asupra lumii o viziune subterană” – (George Călinescu)… A văzut, de mic, lumea de jos în sus, adică de la firul ierbii. Și ce putea vedea? Zărea originea nevăzută, de regulă, a strălucirii lumii din fața lui: dezordine, mizerie, concretețe mată. Să fi dat această experiență o direcție anume sensibilității lui de mai târziu?
*
Terminându-mi treaba pentru care venisem în cartier, mi-am zis: hai să intru-n farmacia asta, că-i mare, să iau ceva medicamente de sezon, cum ar fi Theraflu pentru răceală și gripă, de-astea. Intru. Coadă nu prea mare, potrivită. Trei ghișee. Totuși, înaintarea mergea greu. Ba chiar, la un ghișeu, un bărbat, cu telefonul la ureche își întreba soția ce să mai ia, că oricum avea sacoșa plină. I s-a transmis. Îl găsisem acolo, l-am lăsat acolo. Blocase tot rândul. Dar nu doar el. Mi-am dat seama imediat ce se petrecea. Erau din cei cu subvenție acordată prin medicul de familie, așa cred, eu n-am folosit niciodată un astfel de traseu. Farmacista face, în acest caz, o mulțime de operațiuni… socotește, trece totul pe o hârtie lungă, completează, discută cu clientul: trece timpul M-am uitat mai atent: figuri nu doar îmbătrânite, dar împietrite în lipsuri de tot felul. Supraviețuiau. De-aia eu trebuia să aștept ceva mai mult, sub o ploaie de accese de tuse. Nu era deloc comod. M-am gândit, privindu-i, că ăsta trebuie să fie momentul când ar fi trebuit să-i defăimez în gând, să-i desconsider ca pe niște neisprăviți fără drepturi, să-i strivesc sub așa-zisa mea personalitate. M-am străduit, în acest sens, ca într-un experiment social, însă nu mi-a ieșit. Nu i-am ierarhizat, nu i-am separat de mine, ca oameni, măcar că mă țineau în loc și eram cât-de-cât iritat de socotelile lor la centimă. M-am gândit la mine, că puteam să evit, puteam să amân intrarea acolo, dat fiind că era ziua primirii pensiilor, a salariilor, poate. Îmi imaginez că în mine o fi funcționat, probabil, un soi de milă creștină, nu profundă, dar ceva acolo, conform cu stratul religios, subțire, care mă acoperă din părinți. Am fost neputincios: n-am reușit să-i urăsc. În fine, am ajuns la un ghișeu, farmacista mi-a zis de la început, grijulie, costă atât, bine, am zis, am cardul, ea s-a luminat, am plătit, am ieșit în aerul rece. Am respirat adânc. I-am lăsat acolo, cu covoarele lor de fișe de hârtie subvenționate, întinse pe tejgheaua farmacistelor. Supraviețuiau. Făceau poate ultime eforturi. În felul lor, luptau.
*
Iată un ochi onest, critic și autocritic, totodată: „Ceea ce producem noi nu place pentru că e prea slab faţă cu experimentele de artă şi literatură ce le avem în alte limbe – va să zică noi înşii suntem prea slabi şi prea neculţi pentru de-a produce în calitate ceea ce produc străinii atât în calitate cât şi-n cantitate.” – Eminescu, Fragmentarium.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
