Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Clipe

Vorbe din cotidianitatea medie

55.

Senzația că ne apropiem de un punct mort al autorilor dedicați scrisului tocmai pentru că se scrie foarte mult. Extensiunea conceptului literaturii depășește cu mult intensitatea intensiunii lui. Se scrie ușor, încât mare parte din producții sunt echivalente, ceea ce conduce la o stare de perplexitate, în care alegerea este întâmplătoare. E adevărat, s-a extins aria conceptului de literatură: literatura de călătorie pare că devine interesantă, autoficțiunea, la fel, adică nimic altceva decât coborârea în vâltoarea imediatului comun, apoi, legat de asta, romanțarea. Speciile, poate chiar genurile sunt foarte apropiate, parțial suprapuse. Lumea are nevoie de confesiune, lucru care transformă o parte din literatură – cea non-ficțională cu adevărat – într-un soi de rugăciune laică, una care pune punct marilor construcții artistice. Urmarea e că standurile editurilor, la Târg, sunt din ce în ce mai pline cu cărți, lucru nu neapărat rău, în sine, doar că aplatizarea câștigă teren. Rezultatul paradoxal e că numărul scriitorilor, de genul prezentat, crește, în vreme ce cititorii din rândul oamenilor obișnuiți se îndepărtează cu atât mai mult de produsele literare, cu cât ele capătă accente seriale.

*

Să fii vicontele Francois de Chateaubriand, să fii „subţire”, cu „urme de vărsat”, să ai o înălţime de 1,62 metri, adică „cinci picioare şi patru degete”, şi să te iei la harţă cu Napoleon – despre care spunea că „gâtuie libertatea” -, să ai multe iubiri, paralele cu căsătoria lui aranjată pentru o independenţă financiară, de-a lungul lungii sale vieţi, iată un personaj greu de egalat.

*

  1. Revoluţia Franceză. Între „sărbătoarea ființelor raționale” și „o farsă sinistră”. Să luăm aminte, spre interpretare, la portretul revoluţionarului Marat: „Înzestrat cu rolul de nebun la curtea poporului, striga, cu înfăţişarea-i plată şi cu acel zâmbet abia schiţat de o politicoasă banalitate pe care vechea educaţie îl aşternea pe toate chipurile: „Popor, trebuie să tai două sute şaptezeci de mii de capete!”” – Chateaubriand.

*

La „Gaudeamus”, din nou, azi 05.12.2025, la sala de evenimente ce poartă numele prietenului nostru Mircea Nedelciu. Am prezentat, alături de încă doi confrați scriitori-critici literari, două romane ale lui Adrian Alui Gheorghe. Am mărturisit că unul dintre ele, cel puțin (al doilea e pe drum), „URMA”, este clasicizat din perspectiva dezvăluirii naturii vieții în comunism, dincolo de fapte, întâmplări, jurnale, alăturându-se, el, altor două romane ale unor prieteni de-ai scriitorului slăvit azi: „Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare” și, n-am încotro, sunt obiectivat, „Apă neagră”. În toate, natura vieții în comunism este una carnavalescă. Ce este carnavalul: ruptura dintre cuvinte și lucrurile pe care ar trebui să le numească. Astfel, personajele, conștiente de această independență față de lucruri, iau atitudinea unor participanți la carnaval, unde totul e simulare, e butaforie. Nu uit însă, cu niciun chip, să felicit gazda acestui eveniment, doamna Violeta Borzea, care a înălțat ca prin farmec în doar doi-trei ani o editură grozavă, ce prețuiește și pune în valoare, în primul rând, literatura română actuală veritabilă, construcții ficționale de anvergură care depășesc „jurnalistica” momentului. A fost o atmosferă entuziasmantă, cu prieteni în public, de la Curtea de Argeș la România de Est și Paris… Asemenea oaze de frumusețe și caracter te mai înzdrăvenesc un pic, ba poate nesperat de mult… E momentul ca un cântec vesel să cântăm – e vorba de ceea ce rămâne după noi, urme.

 

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media