Vorbe din cotidianitatea medie
53.
Podcastul. Punctul „democratic”, de cădere totală în verbiaj, flecăreală. „Ce se întâmplă?” Îți trebuie două scaune și o masă. Inviți acolo pe Cineva și discuți, discuți, discuți. Cunosc bine un tânăr care a fost invitat la un podcast care-l făcea foarte cunoscut – i se zicea -, dar băiatul a refuzat. A refuzat „celebritatea de moment”. Acum, am vrut să-mi acompaniez cafeaua de prânz cu o muzică de pe youtube, dar, din grabă, am accesat altceva: un podcast cu o gazdă care nu folosește acuzativul, în fața unui invitat în vârstă despre care spune că „este stăpânul din umbră al științei actuale” și că „muncește zi de zi și noapte de noapte” pentru progresul științei, al lumii. Despre ce vorbesc ei. Despre sufletul care se reîncarnează, despre prostii spuse fără frână, despre antrenarea geniilor, vezi-Doamne Ei, astea au fost descrise de Heidegger, prin analiza anonimizării active sub presiunea impersonalului „se”. Activismul Anonimului, ăsta-i momentul.
*
Prima imagine de azi, văzută de pe balcon, cu Ivănuș în brațe, la insistențele lui: pe trotuar, un bărbat îmbrăcat în negru merge agale, purtând o umbrelă deasupra capului; plouă mărunt; omul este însoțit, lateral, de un câine mare, roșcat, superb; însoțitorul saltă în ploaie, bucuros de plimbare, mereu pe lângă insul cu umbrela doar deasupra făpturii sale.
*
Fiind ploaie, și eu fiind în mișcare, am mers prin ploaie. Conform convenției realiste, reprezentațională, e ușor și limpede să scriu o propoziție realistă: Azi am mers prin ploaie.
Doar că, din unghiul acestei convenții, care separă lucrurile de limbaj, se evită tocmai zbuciumul interior al celui ce merge prin ploaie. Și astfel se omite zona „obscură” existentă atât în lucruri cât și în limbaj, deci și în conjuncția lor. Așa că realismul trebuie depășit… Un experimentator, Alain Robbe-Grillet, propunea doar redarea materialității prezenței, cum a și făcut în „În labirint”, carte care m-a marcat, oarecum: una din tehnicile folosite în „Apă neagră” a fost în parte preluată de-acolo.
*
Pășești lent, adulmecând plăcerea de a fi viu, pe trotuarul pe care nu te cunoaște nimeni. Nimeni nu te poate numi, doar ar putea spune „l-am mai văzut.” Ești singur. Cunoscuții tăi sunt departe. Foștii elevi și studenți, în alte părți din coaja pământească. Rude, în alte locuri și mulțimi. Colegi, prieteni de generație, de preocupări, în alte cotloane ale vieții. Fiecare, cu strategiile și speranțele lui. Nu te poate nimeni numi. Ești cu totul încântat de faptul de a păși în mulțime dar fără a fi atașat, îngurgitat de ea. Depărtarea de cei cunoscuți este o formă ascunsă de speranță. Așa că nu trebuie să faci nimic pentru fațadă, pentru galeria care te-ar cunoaște. Doar să străbați zilnic felia de lume în care încă ești. Nu-i puțin lucru. E totul.
*
Cândva, cred că prin anul 2021, Valentin Lazea, economistul șef al BNR, atunci, ieșea în public și cuvânta aspru și inteligent: să se dea afară 300.000 de bugetari și să se reducă salariile bugetarilor cu 20%. Așa să se facă. Altfel, României îi va veni rău. Ulterior, a vorovit Dăianu, șeful lui: că Lazea a fost neinspirat și să nu-l luăm în seamă. Așa se face treaba la vârful-vârfurilor. Inamovibilitate, gratuitate și vânare de vânt – vârful vârfurilor.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
