Vorbe din cotidianitatea medie
52.
Lumina strălucitoare a unei toamne târzii. Răcoarea destul de energică, dar bine suportabilă pentru un tomnatic. Frunze pe jumătate îngălbenite, întârziind încă să se predea în covorul de surate ce îngrașă pământul. Oameni liniștiți, derobați de isteriile verii, de orice fel ar fi ele. Un inter-regn. O pregătire.
*
Cum unitatea dintre concepte și intuiții este sursa cunoașterii, tot așa, pe acest model de necontestat de o minte lucidă, le-ar prinde bine profesorilor de filosofie să citească și să înțeleagă literatura, pentru a nu rămâne la o gândire osificată, scindată în alb-negru, lipsită de simțul nuanței. Cândva, „înainte”, exista Facultatea de Litere și Filosofie – și bine era. Dar a fost interzisă, desigur: Alb sau Negru, așa rămâne, altfel nu.
*
Mă pregătesc să ies. Am fost deja afară și n-am înțeles ce vreme e, cum e. Am văzut o doamnă-n papuci, cu un halat subțire pe ea, ca în casă, în casele fără căldură… Dar am observat și inși îmbrăcați gros, de iarna ce stă să cadă. Eu, între. Totuși, cred că între „între” și papuci. Sigur-sigur, mă cunosc bine, voi fi ca de iarnă… Ce contează însă sunt cafeaua băută cu prietenul meu, aerul bun, bunișor, tânguirea blândă, neauzită, a toamnei care se duce odată cu noi.
*
Azi am străbătut Bucureștiul pe diagonală. Am fost în locuri pe care le-am frecventat o vreme. N-am găsit nimic schimbat. Doar alți oameni, cu aceeași fișă a postului, ca să zic așa. Mulțime. Pe la 16,00h s-a înnoptat. Nu mi-a venit să cred. Am zorit să ajung acasă. Tot prin mulțime, anonimi lângă anonimi. Fiind o colecție de cartiere, capitala n-are omogenitatea creată de o tradiție adevărată. De unde și spectralitatea ei: este îndepărtată de o identitate anume, are mai multe fețe inter-comunicaționale. De unde și anonimizarea individului și plasarea lui într-o anomie produsă de caracterul de flux al așezării, trăirii, comunicării.
Când am ajuns acasă, am regăsit o fărâmă de tradiție, singura de care te poți prinde.
*
Ea, îmbrăcată în uniforma neagră a firmei ce vinde covrigi, ștrudele. El, înalt, acoperit de o geacă groasă, poate prea groasă pentru un tânăr în început de noiembrie. Fata, brunetă se culcă pe pieptul lui, dusă cu simțirea și gândul într-ale ei, intime și pline de speranță, poți presupune. El, semeț, în fața agenției de pariuri, la care este angajat. Covrigii și pariurile sunt vecine. Deodată, deși n-ai fi crezut, cea care se trezește la realitate este fata. Își sărută scurt prietenul și pleacă la treabă. Băiatul rămâne în același loc, simulând independența. Trage dintr-o țigară și se uită în zare. Pare că se gândește adânc la ceva, măcar că n-ai nicio dovadă că mintea-i este ocupată.
*
Din nou l-am întâlnit. E fatal: dacă ies în jurul mall-ului, cât de cât, dăm nas în nas. Eu și Matei, colegul de liceu de-acum peste 45 de ani, nici nu mai știu. De data asta, eram în interior, la o măsuță. Acolo beam, cum puteam, cea mai proastă cafea care, de 2-3 ani, s-a întâmplat să-mie fie adusă de o fată rigidă, țâfnoasă, deloc potrivită pentru „industria ospitalității”. I-am văzut întâi chelia ireproșabilă. Apoi l-am văzut uscat, fără urme de grăsime, puțin adus de spate, dar fâșneț. Bravo, Matei, te menții bine, craiule de altădată, cu părul tău blond, vâlvoi, fluturând în vânt, odată.
– Ce faci, Nae? mă întreabă el, puțin mirat.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
