kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Clipe

Vorbe din cotidianitatea medie

51.

Pe afară. Lucruri, treburi mici. Dau să intru într-o biserică frumoasă ca o catedrală. Zic, n-am mai fost de ceva timp pe-aici. Intru. Înăuntru, câțiva tineri, copii jucându-se. În centru: mirii. Mai exact, mireasa cu rochia ei unică. Mirele, un om într-un costum. Am privit un timp scurt. Emoția tinerilor căsătoriți. Cortegiul format din puțini nuntași. Mi-a plăcut asta. Puțini și buni, cam așa ar trebui în toate. Casă de piatră! Am ieșit cu grijă, să nu fac vreun zgomot. Uitasem de nunți, de cununia religioasă. În București, nunțile sunt mai pe repede înainte: am văzut o mireasă care-și azvârlea buchetul de pe trotuar, n-avea loc îndeajuns. Am introdus scena în romanul finalizat. În rest, toamnă un pic mai rece. Dar e bine.

*

Una este sfințirea ca atare a Catedralei Naționale – un moment de tulburare și de înflăcărare a credincioșilor -, și altul este spectacolul politico-lumesc al acestui moment aflat într-o oarecare contrarietate cu tăcerea credinței. Pentru că, în fond, în profunzime, evenimentul aparține poporului, anume părții din el cea mai oropsită și obidită, care, ca urmare este însuflețită de credința cea mai întinsă și mai intimă.

*

Mă mănâncă degetele să încep o colaborare cu un asistent personal AI, deși nu știu cum, dar ca idee. Ceva mă reține. Ca și cum m-aș arunca într-o groapă fără fund. Am mai spus: acest gen de inteligență non-umană mă duce cu gândul la prorocirea nietzscheană că va veni, peste lumea obosită, nihilistă, un alt TIP, așa s-a exprimat gânditorul nomad, dar nu un tip uman, un om… superior. Dimpotrivă, omul superior este o ipostază, după el, al șirului nihiliștilor. Nu rămâne decât că nu este omenesc, în sensul propriu. Și poate că acest TIP a și venit. Și ne bucurăm. Dar nu știu ce să zic și ce să fac…

*

Stăm în casele noastre și cunoaștem vecinii, oarecum, aspectul general al orașului, detaliile satului, tot ce ne este apropiat spațial. Și acolo trecem prin toate petrecerile sufletului aflat prin lume: frumuseți de-o clipă, invidii, dizarmonii inutile, de-astea. În vreme ce lumea mare îți e ca și necunoscută. Nu Europa, destinațiile ei obișnuite. Dar celelalte colțuri, America de Sud, Africa, de la Uganda la Maroc, Tunisia, apoi de la Indonezia, Vietnam la Japonia și restul… Măcar să vezi ceva din locurile în care-și duc viața, probabil la fel ca tine, contemporanii tăi. Nu poți. Poate cei de după tine să călătorească prin lume ca un soi de cunoaștere pe viu a ei – ar putea deveni ocupațiunea principală a celor din viitor. Fără ancorarea în carieră. Și zău c-ar merita.

*

Am colindat împrejurimile. Ce altceva să faci? „De unde vii?” scrie în Carte. „Vin de la cutreierarea pământului.”  Și-am văzut că toate-s la fel cum le știam. Un tânăr, îmbrăcat doar în maieu, cu brațele tatuate, plimbând un câine cam mărișor și cam vioi.. Băiatul zâmbea. Erau ele 20 de grade, însă pentru restul apariția celui-ce-se-lucra-la-sală nu prea le era pe plac. Am văzut doi bărbați, unul de vreo 65 de ani, celălalt mai tânăr, mergând greu cu un picior anume, sprijiniți de soții – și mi-am reamintit ce spunea Cel Condamnat la Moarte când îi instruia pe discipoli în știința morții, auzind și el de la gardianul ce-i adusese cupa: că totul va începe de la picioare, apoi răul va urca treptat… Am văzut un domn foarte ascuțit la față, cărunt, cum încerca să vândă un mănunchi mare de leuștean, direct pe trotuar. S-a oprit o doamnă, îmbrăcată total în negru, având-o alături pe nepoțica sa, probabil, în negru și ea: că-i prea scump, zice doamna; dar trebuie să trăiesc și eu, doamnă… I-am lăsat. Am mai văzut multe lucruri. Am decis că n-am nevoie de ele, că oricum am destule, într-o oarecare măsură. Și, după o oră și ceva de cutreierare, m-am întors acasă, era destul. Și parcă începuse ceva să mă jeneze în talpa piciorului drept.

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media