Vorbe din cotidianitatea medie

 

5.

 

Am sosit acasă. Am traversat orașul. Cu sentimentul că pot spune: Pe-aici nu e nimeni. Bucureștiul e un oraș măricel. Oricâte cunoștințe ai avea în el, sunt peste 90% șanse ca, trecând prin el într-o zi, să nu întâlnești pe nimeni dintre cunoscuți. Dar e poate mai bine: nu ești sub orizontul căutării nimănui, poți face aproape exact ce vrei, poți contempla, într-o măricică liniște, trecerea prin lume, în zâmbete sau dureri, a diverselor generații, într-un amestec ce dă senzația reală a vieții. Acum, falsa senzație a vieții: deschid televizorul, pentru a avea fundal sonor, în rest pentru nimic.

 

*

 

Lumea (comunitatea civilă) este inversul Leviathanului, și nu imaginea lui virtuoasă în baza unui pact, cum credea englezul cela, adică este: pasiuni, războaie, frică, sărăcie, cruzime, singurătate, sălbăticie. Doar trebuie să privești.

 

*

 

Lecţie stradală.

– „Dacă” şi cu „Parcă” se plimbau c-o barcă. „Parcă” a căzut din barcă. Cine-a mai rămas în barcă?

– „Dacă.” Ălălaltu’.

– Păi ?

 

*

 

Vara, cel mai insuportabil anotimp. Gregar, el ne transformă-n vieţuitoare care caută grupurile, pe plaje, în apele mărilor, unde ne reîntoarcem mânaţi de un vechi instinct. Contururile obiectelor devin imprecise, parcă se topesc în căldura nestăpânită. Şi nu sunt sigur că timpul mai este resimţit cu aceeaşi precizie, pentru că până şi interiorul nostru îşi pierde integritatea, unicitatea, se lăţeşte şi el către specia din care vine, renunţă la a se mai apăra. Aşa că şi gândurile-n cap, ca acesta, îşi pierd din consistenţă, bat câmpii.

 

*

 

– Finish, a spus vietnamezul care a lucrat la anveloparea blocului, cu un zâmbet continuu pe față. Despre el am aflat că ar avea 63 de ani, pe care nu-i arăta, era atemporal. Finish, a repetat, arătând toată lucrarea blocului, curată, crem, ca nouă.

– Gata?

– Gaaa-taa, a cântat el pe silabe, înălțându-și mâinile în aer, ca și cum s-ar fi predat, surâzând. Iee-aeei, a continuat el cântarea, în limba lui.

– Bravo, finish, da.

– Finish, gaa-taa.

– La revedere, am spus.

– Iee-aaeeii, a spus el, în limba lui.

 

*

 

– Hei, strigă maistrul român, aflat pe un balcon la etajul 1, către cel aflat pe o schelă la etajul 2. Uşor, uşor, curățăm ușor, strigă el, arătând mortarul şi resturile gata să cadă de pe schela lăsată sub greutate.

– Calin, Calin, se activează vietnamezul de la etajul 1 către cel de la 2, probabil gândindu-se la englezescul clean.

– Uşor, uşor, calin, calin, preia și repetă maistrul român, făcând semnul de calmare din mână.

– Calin, calin, uşior, uşior, repetă şi vietnamezul de la 1, făcând acelaşi gest prin aer către colegul lui de la 2.

 

*

 

Cioran, definind expresiv, cum știe el, decadența: „Instincte roase de conversație”. Greu, imposibil de combătut. Wow, ce-or spune profesorii de comunicare ai SNSPA? O fi bine?

 

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…