Vorbe din cotidianitatea medie
50.
Dresaj. Stradă. București. vreme frumușică, de toamnă târzie. O femeie încă tânără, înaltă, atletică, blondă. Înaintează grăbit, fără vorbe. Ea ține de mână doi copilași. La stânga ei, o fetiță dârză, de 6-7 ani. În dreapta ei, un băiețel mai micuț, în jur de patru ani. Dar băiatul anunță încet, cu o expresie obosită pe față:
– Nu mai pooot…
Mama nu dă niciun semn, nici verbal, nici altcumva. Fetița rămâne dârză, copia mamei. Băiețelul, rămas fără răspuns, respiră puternic, se șterge cu palma dreaptă la nas, pentru orice eventualitate, și caută să mențină ritmul.
*
Dacă e să admir un tip de om, apărut în ultimul timp, acesta este livratorul, este curierul. De obicei, curierul e tânăr. El a încercat mai multe job-uri. N-au mers, nu câștiga. Plus multă hârțogărie. Și s-a îndreptat spre „lumea nouă”: telefoane mobile, pin-uri, străzi găsite prin aplicații, apartamente. I-am văzut în acțiune. Cu unii ne-am cam împrietenit. 10 lei în plus, de la mine, a devenit o regulă, dacă nu și mai mult. Azi vine un băiat să-mi aducă o carte de la o librărie online. Mi-a spus că are 160 de colete, azi, de distribuit, dar că se va descurca în mod sigur. Dacă i se dau, din simpatie, câte 5 lei în plus, încheie ziua cu 800 de lei. dar dincolo de asta, curierul cunoaște lumea, gusturile ei, obiceiurile, felul de a fi. Mi se pare că e omul epocii. Cel care va veni azi, un tânăr înalt, l-a văzut anterior pe Ivănuș. Acesta s-a înfățișat înaintea lui, păstrând distanța, fără să-și miște coada sau cine știe ce altceva mijloc de supunere, că fața știți că specia lor o are imobilă. Și băiatul l-a îndrăgit, când vine, îl cere să apară la ușă. Însă Ivan s-a obișnuit cu el, iar ce este obișnuit nu prea bagă în seamă. Pe scurt, livratorul, curierul – îți fac viața mai ușoară, vin la ușa ta, că tu ești casnic, sedentar, prea domesticit. Ei sunt activi!
*
Nimic deosebit. vreme călduță, totuși. Tineri îmbrăcați sumar, subțire. Fumători care aruncă scrumul țigării pe pavaj. A, da. Am făcut și o vizită în librărie. Ce să spun, multe cărți. Ce să alegi? Am făcut însă efortul relativ ușor: „Înverșunat”, francez, la Humanitas. Dar ce m-a convins a fost traducătorul: Daniel Nicolescu. Am făcut un experiment. Am venit decis la stand și, fără să mă uit, am ridicat un exemplar, din vreo 6-7. Am citit câteva secunde. L-am lăsat. După cinci minute am revenit. Se vânduse un exemplar. Fuseseră niște tineri lângă mine, Nu e rea imitația socială. Depinde despre ce e vorba.
*
Cu cât crește gradul de măsurare, cântărire, clasificare a acțiunii indivizilor, în numele unei dreptăți foarte exacte, citite la șubler, cu atât crește și nivelul de stres cotidian. Viața socială, în viitorul mai mult sau mai puțin imediat, va fi mai accentuat competitivă și, în final, mai cinică. Scuze tinerilor și părinților că nu sunt prea optimist.
*
Numai copiii se înţeleg universal și total între ei. Cu cât înaintezi înspre vârsta adultă, cu atât sfera înţelegerii interpersonale se îngustează, individul devine mai specific, mai egoist, mai violent şi mai nefericit.
*
Un om ieșit la pensie se reîntoarce în „starea naturală” a copilăriei, atunci când trăia într-o comunitate de egali. Descotorosit de atributele căpătate prin luptă în „starea civilă” a acțiunii sociale, de voința de a urca în ierarhia socială, spre o mai mare recunoaștere până la adulație, el regăsește „sânul lui Avraam”: egalitate, neatârnare, mereu inventiv în construirea tehnicilor de consumat timpul. Privește la „câmpul social” din fața lui ca la un văl al Mayei, unde au loc mici războaie locale de cucerire, de saturare a neastâmpăratului ego, de împărțire iluzorie a lumii în învingători și învinși. Privirea lui este deasupra acestor zvârcoliri, mirată și liniștită în ce-l privește.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
