Vorbe din cotidianitatea medie
46.
Îndemânarea teribil de profesională și relaxată cu care un adolescent, cu părul ondulat pe frunte, prinde țigara din pachet cu degetele dreptei și o aruncă direct între dinți, unde o plimbă puțin, demonstrativ, dintr-o parte în alta, ca un prestidigitator vestit.
*
23 grade Celsius. Așa arată telefonul. E foarte bine. Sfârșitul lui septembrie. Un miracol, să măsori vremea, timpul. Ca și când ai fi stăpânul lor. Tu, un coate-goale care se crede cu moț în frunte, aflat însă în bătaia vânturilor indiferente la suflarea ta. Tot ce poți să faci e să reziști. Și să faci naibii ceva, măcar că nu-i obligatoriu. Că toate faptele, lucrurile, de la Ghilgameș la nea Ion, sunt, se zice, arhivate, ierarhizate, clasificate. Iluzie, iluzie, iluzie. Trăiește doar… 23 de grade Celsius. Nu-i rău. Dar ce faci?
*
Clipa slăbiciunii… Am convingerea că suntem, noi, exemplarele sapiens-sapiens, deși istoric vorbind s-au dovedit a fi cele mai crude ființe, suntem totuși vietățile cele mai plângăcioase de pe pământ. Iată, vine octombrie. Te-ai văitat, vara, că nu mai suporți zăpușeala, căldura inumană, până și tricourile ușoare, din in, de pe tine. Voiai răcoare. Voiai briză. Au venit. Privești pe geam și vezi crengile teilor zbătându-se repetat și zadarnic: vântul aproape friguros nu încetează în a le lovi, el n-are sentimente, nu ascultă de nimeni și de nimic. Vai… Și ce faci? Te vaiți, din nou, în slăbiciunea ta tradițională. Că nu sunt semne bune, că va veni iarna, că vei îngheța, nu altceva, nu altfel. Prin comparație, Ivănuș, aflat în majoritatea timpului lângă tine, privește și el la crengile care se zbat, la frunzele îngălbenite care sunt spulberate. Dar pe chipul lui, în atitudinea lui, nu se resimt văicăreli de niciun soi. El privește și se întoarce în casă. Știe doar, în felul săi teluric, direct, cu seninătate, că nu mai poate sta pe terasă, alături de mine, de unde să admire sau să poftească vrăbiuțele. Atât. O fi supus sapiens-sapiens pe unii și pe alții, dar pe sine nu s-a supus. S-a lăsat așa cum a fost făcut: să-și iasă din țâțâni la fiecare schimbare.
*
Destul de des cred că n-am ieșit din feudalism. De altfel, mi se pare că sapiens-sapiens este făcut să nu iasă din grozavul Ev Mediu, cu al său contract de vasalitate bătut în cuie, cu dogmele lui inexpugnabile, cu pasiunea pentru războaie, cu diversele lui Ordine, cu interzicerea unor cărți – cum ar fi Metafizica lui Aristotel -, cu minunata Inchiziție… Toate astea și multe altele.
*
Clipa Prezentului și a Amintirii… Într-o pauză luată dintr-ale mele, am citit, pe sărite, că altfel nu rezistam, câte ceva din vorbele unui universitar-lector, sau așa ceva. Și vă spun: s-a inventat limbajul păsăresc. Cuvinte șubrede, lipsite de o intensiune limpede, cum ar veni, tocmai pentru cei ca ei, cuvinte vagi, imprecise, călătoare după înțelesuri niciodată atinse. Cine i-o fi învățat pe acești băieți să vorbească așa? În general, cine i-o fi învățat carte? Eu am credința că purtătoarele de cuvânt, multe, ale fostei „Ștefan Gheorghiu”, doar ele-s sursa acestor năzdrăvănii date mai departe studenților. De-aici, „activii”, „implicații”, „cetățenii” – sinonime ale implicării obligatorii de pe vremea ailaltă. Să dau un exemplu de cum am dezamorsat fâsâiala unui asemenea limbaj de paie. Eram tânăr profesor, eram neîmblânzit. Și vine o ședință, lunară, cu inspectorul școlar aferent specializării, cică. Și ăsta mă scoate la „tablă”. „Ați citit cuvântarea Tovarășului?” „Am citit.” „Spuneți-mi și mie ideile Tovarășului, din textul cuvântării.” „În textul cuvântării nu există nicio idee.” S-a făcut alb la față. Și mă grăbesc să-l țin în viață: „Există niște norme trasate diferitelor domenii de activitate, gen să facem asta, să facem…” „Și astea-s idei, tovarășe profesor!” „Nu, nu sunt idei, sunt direcții de acțiune, comenzi, norme…” Așa că urmașii acestui fost inspector, mort de frica încălcării dogmei, confundă ideile cu direcțiile de acțiune, cu norme la modă. Practic, ei nu gândesc, cum ar trebui, cu mintea din dotare. Da-n fine, mă opresc. N-are nicio importanță ce spun eu aici, importantă este realitatea care a luat-o la vale vorbind în dodii…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
