Vorbe din cotidianitatea medie
42.
Am avut niște probleme cu laptopul, cu softul, cu setări. Nu știu, „am apăsat pe ceva”, mi-am spus, și m-au trecut fiorii că „am apăsat pe ceva” ce poate fi… cum să zic… fatal. Norocul meu că am un centru de IT destul de aproape. 20 de minute. Atât de puțin timp i-a trebuit unui tânăr să-l aducă la starea normală. Culmea e că și el mi-a zis, la final, când am plătit, că probabil „am apăsat pe ceva”. Am plecat bucuros din două motive: întâi, că mi-am recuperat instrumentul care-mi ocupă timpul, zilnic, apoi, că mi s-a confirmat cauza necazului, anume „că am apăsat pe ceva.” Acest „ceva” rămâne o mare enigmă pentru mine. Fiind indeterminat, mă tem că-l întâlnesc din nou…
*
În anul 2013 am publicat la Cartea românească, aflată atunci sub coordonarea editurii Polirom, romanul „Ceață pe Tamisa”. O distopie. Un Hans Christian, din anul 2091, scrie romanul „Ceață pe Tamisa”, unde personajul principal este bunicul lui, un român al anilor 2000. Nepotul face portretul bunicului și al timpurilor lui din fragmente de informații care se mai găsesc, după ce Europa fusese devastată de războaie bacteriologice, urmate de Războiul Demnității Clonelor. Acum, prorocirile bunicului român – căci România, țara cu acest nume nu mai exista, desigur, ea fiind o provincie europeană, normal – nu mă prea interesează. Doar că, într-un elan de autoironie, modelul bunicului am fost chiar eu, autorul acestor rânduri, despre care nepotul lui, Hans Christian – aflat pe teritoriul numit odinioară Germania – spune negru pe alb că a murit în anul 2035… AU!!! N-ar mai fi prea mult, zece ani… Ca să vezi ce-i cu ficțiunea asta!
*
Când toată istoria ta a fost una a supraviețuirii, e greu să te intereseze educația.
*
Mi se pare destul de clar: tot ce nu este destinat comercialului, va rămâne. Mulțimea devoră obiectul negoțului și negoțul însuși. În vârtejul fără fund al comerțului care aduce bani se pierde, pentru totdeauna, ceea ce a fost devorat de plăcerea momentului.
*
Lipsa controlului și autocriticii, logoreea recurentă, manifestarea constantă a antipatiei, agitație stereotipă, lamentare nesfârșită, comunicarea publică a sentimentului unei catastrofe iminente, construcția repetitivă a Dușmanului, negativism intolerant, autoritarism, megalomanie narcisistă, absența decenței, negarea agresivă a Celuilalt, imaginația luând locul lucidității. Și alte simptome vecine cu acestea… Asta văd peste întreg „câmpul tactic”, peste tot, fie în Estul ezoteric, fie în Vestul supra-procedural. Soluția? Nu știu. Poate lăsarea-să-fie prin consum de sine, ca un delir al grandorii care se autosuprimă prin chiar caracterul lui cumplit de excesiv.
*
O psiholoagă modernă ne-a dat temă pentru acasă: să ne sărutăm pasional, nu oricum, de 15 ori pe zi. Chestii de endorfine, sau de-astea. Altfel să nu facem. Altfel e rău-rău.
*
Asta-i istoria: drumul de la cochilie la doctrină. După, Nimicul.
*
Publicitate.
„Odată cu acest cuţit…”, spune o voce gravă de bărbat.
„M-ai făcut foarte curioasă!” sare o voce caldă feminină.
„ … s-a născut o nouă dimensiune a tăiatului!” încheie vocea gravă bărbătească.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
