Vorbe din cotidianitatea medie
37.
Am cutreierat Bucureștiul într-o atmosferă de cavou încins. Și, la un moment, văd o biserică, pe dreapta. E cazul să intru, am zis, acolo-i și mai răcoare, mă și rog, pot să stau chiar în strană. Am intrat. Răcoare. mai nimeni. Femeia de la lumânări, destul de comunicativă, că nu-s prea groase lumânările, cum am zis, că ăștia le fac uneori așa, alteori așa. Dar intră ele. M-am închinat sobru și-am ieșit să-mi aprind lumânările la vii și la morți. Când să ies, doi copii, școlari, cu ghiozdanul în spate, clase gimnaziale. Bunica îi ia rapid: măi, ia veniți repede, că plecăm și nu v-ați închinat. Copiii dau fuga spre icoanele principale. Au exercițiu, știu cu precizie ce și cum să facă. Revin la bunică și pleacă împreună: așa băieți, le spune ea, acum să vedem ce mâncăm – și râde.
*
Am văzut o carte despre miturile orientale, copertă tare, studiu critic, de „dinainte”, la un vânzător ambulant. Îi spun că-i dau 10 lei. Îmi spune că face 3 lei… Am fost atât de dezamăgit! Pare că s-a dus și această rasă de anticari veritabili, care cunosc valoarea literar-științifică a unei cărți, subordonând-o acesteia pe cea comercială.
*
Nu este melancolie mai adâncă şi mai difuză decât cea iscată de sfârşitul verii. Şi nu atât pentru eventualele „minunăţii” pe care ţi le-ar fi adus vara, cât pentru ceea ce putea să-ţi aducă, dacă ar fi avut puterea să continue. Dar nu are puterea… Tot așa cum, pentru un alchimist, se știe, plumbul găsit în pământ ar fi putut deveni aur, dacă ar fi avut timpul necesar. Însă nu prea are.
*
Frica este o rămăşiţă naturală, este coada de cometă pe care a lăsat-o natura în lumea omului.
Ura, însă, este un fapt cultural, achiziţionat, construit de om, în baza unui sistem de credinţe, de valori. Aşa că istoria lumii nu este altceva decât procesul de fabricare a duşmanului, privit ca un străin de credinţele celui ce-l produce.
*
Iată tonul autoprezentării eroului primului mit eroic, Sargon, întemeietorul Babilonului, de acum 5.000 de ani, după o inscripție „făcută” de însuși regele: „Eu sunt Sargon, puternicul rege al Agadei. Mama mea a fost o vestală, pe tatăl meu nu l-am cunoscut, iar fratele tatălui meu a locuit în munți. În cetatea mea, Azupirami, care se află pe malul Eufratului, m-a dus mama mea, vestala. M-a adus pe lume într-un loc ascuns. M-a așezat într-un coș făcut din stuf, a astupat găurile cu smoală și m-a aruncat în râu, care nu m-a înghițit. Râul m-a dus la Akki sacagiul. Akki sacagiul m-a crescut ca pe propriul său fiu. Akki sacagiul m-a făcut grădinarul său. Muncind ca grădinar, am fost îndrăgit de Iștar, am devenit rege și timp de patruzeci și cinci de ani am avut putere regească.” (Din Otto Rank) Simplu. Regesc. Acum cinci milenii.
*
– Aveți o ușoară asimetrie. Ori ochelari bifocali, ori progresivi.
– Io știu, să fie progresivi, domnișoară, că tot se poartă…
– Progresivii?
– Așa am auzit, domnișoară, nu bag mâna-n foc. Cu progresivii văd și de aproape, să citesc, și la distanță, nu?
– Da, până vă obișnuiți. Avem trei categorii, de 1000 lei, de 1500, de 2300.
– Și cu care-aș vedea mai bine?
– Vă dați seama, cei de 2000 și ceva, normal. Tot ce e scump, e bun.
– Asta-i legea, da. Mai ales în concurența capitalistă.
– Mi se pare normal. Ai bani, vezi mai bine. Simplu. De care vreți?
*
Despre cum, de-a lungul vieții, se schimbă sensibilitatea. În tinerețe ascultam: 1. Mahler 2. Beethoven 3. Bach – și restul. Acum, la mare distanță, ascult: 1. Chopin 2. Beethoven 3. Mozart – și restul. De la revoltă trăită, alinată uneori prin suavitatea fugii, la recuperarea prin amintire, prin reverie, prin joc, a totalității vieții pe care o primești și o păstrezi ca pe un dar de preț.
*
Cum apare Instituția de Forță Totală din rândurile Puriștilor. Puriștii, cei care păzesc Doctrina. (În fond, drumul omului este de la cochilie la doctrină – adevăr pe care l-am arătat în proza „Drumul”, din 2000-2003, dar pe care nimeni nu l-a prins; o s-o republic. Totuși, Tudorel Urian a remarcat această proză, în ceea ce privește stilul și personajul). Puriștii, cum îi numesc eu, apar prin secolele XII-XIII. Dominicani și franciscani, ordine ale Smeriților, ale călugărilor cerșetori. Georges Minois ne arată, într-o prea stufoasă poveste a lumii medievale, cum, între 1230-1250, Inchiziția era controlată tocmai de ei. Dominicanii „arzând catari la Bologna și la Veneția”, iar ceilalți, franciscanii, „arzând catarii din Lombardia.” Ca să vezi unde duce drumul „purismului.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
