Vorbe din cotidianitatea medie
36.
… Scria sentențios: „Cum spunea E. Kant”. M-am gândit, o clipă, să-i scriu un simplu: „I”. Dar am lăsat-o-n entuziasmul ei. Să se simtă bine, de ce nu.
*
Sunetul de bronz al frazei VT:
I REGI: 20, 11. A zis Ionatan către David: „Hai să ieșim la Câmp.” Și au ieșit amândoi la câmp.
20, 12. Acolo Ionatan a zis către David „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, mâine pe vremea aceasta sau poimâine…”
Dar adunarea lor „la câmp” îmi amintește de înțelegerea mea și a prietenului meu din copilărie, Mitu, de a urca pe deal, înainte de 1989, la singurătatea câmpiei, unde o porneam la alergare ușoară, timp în care vorbeam liber de nemulțumirile noastre referitoare la neajunsurile prin care treceam în „epoca de aur”: și sfârșeam prin a ne îmbărbăta că se va sfârși curând vremea cu pricina. După care ne opream din alergare. Mijloace de supraviețuire. Cred că am folosit acest motiv în „Apă neagră”.
*
Azi, vineri, am cumpărat două reviste. De una am fost uimit și parțial dezamăgit. Pe de altă parte, m-am întâlnit cu un fost elev (elevă), de pe când eram la maturitate, de a cărei inteligență m-am bucurat foarte mult, ca și, drept urmare, de experiențele ei minunate, la nivelul a cel puțin patru continente. Mi-a înseninat ziua. Se poate și fără zgomot, și fără visare în grup.
*
Politica, acest miraj… Accept, cu multă înțelegere, pentru că am trecut și eu prin filtrul ei amăgitor, acum 30 de ani, accept ca un tânăr, o persoană matură să fie vrăjiți de promisiunile politice. E ca și cum ai trăi într-un vis. Dar să ai 65 de ani și peste și să fii trup și suflet cu corpul înșelător al politicii, mai ales al celei actuale, mai trivială ca oricând, arată un micuț handicap care roade și transformă. Ceva dramatic, în fond, pentru bătrânul activist, deși pentru ceilalți treaba are aparențe durabile de comedie pură.
*
Atracția românilor pentru soluția-minune, care nu poate fi decât radicală, devoalează înclinația noastră pentru evitarea efortului constant, comunitar, istoricizat, și ne arată preferința pentru riscul aventuros, pentru pariul în orb, de genul ce-o fi, o fi. De fapt, situaţia poartă un nume simplu: infantilism. „Trebuie s-o luăm de la zero!”- deviza românească, poate mai larg balcanică. Nimic mai macabru.
*
Unu devine Doi. Un labirint cotidian de gusturi, opinii, perspective. Diversitate și multiculturalism. Relativitate. Clipă trăită și consumată. O lume a lucrurilor aruncate, după ce sunt consumate. Deșeuri, resturi. Nimic vrăjit. Nicio încântare. Doar statistici și conjuncturi. O lume în care tu însuți ești un rest înscris într-o serie. O lume serială, mică, ușor de manevrat, dacă e nevoie, apoi de părăsit. Eficiență, nu înțelepciune. Inteligență industrializată, nu profunzime. Benzi desenate.
*
M-am întâlnit recent cu o persoană care mi-a precizat cu claritate că-i place dreptatea. Că n-are ce face, aşa este ea, persoana, pasionată teribil de dreptate. Am întrebat aşa, cu voce tare, extrem de umil, dacă nu cumva ar putea strica o atât de mare înflăcărare… Persoana a fost şi aici promptă: niciodată, aud eu?, niciodată, că ea, când VEDE nedreptate, se IMPLICĂ imediat, nici nu stă pe gânduri: doar trebuie să facă dreptatea cineva… Vorbele, tot mai înalte, tot mai pătimaşe, tot mai ascuţite, se înălţau în văzduhul liniştit cu o forţă din ce în ce mai puternică, mai copleşitoare. Brusc, am avut senzaţia că trebuie să mă apăr: pe moment, să-mi astup urechile…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
