Vorbe din cotidianitatea medie
34.
Un cuplu, bărbat și femeie, în spatele unor mașini, la umbră, după blocuri. Între două vârste, îmbrăcați umil, stau pe caldarâm. Lângă femeie este un borcănel cu un soi de ardei iuți, de culoare galbenă, ce stau într-un lichid cețos. Fiecare mănâncă în liniște, cu pâine, atenți parcă să evalueze. Deodată, femeia spune:
– Buni.
Bărbatul încuviințează.
*
Primăvară, liber la imaginație, pe stradă. Îmbrăcăminte serială, sport, lejeră – spirit de familie. Nuanțe ale diferenței, fete – păr albastru, verde, roșu. Băieți, fără preocupare evidentă, doar cârlionți pe frunte. Restul, un flux istorial, cu rol de fundal.
*
Nu mai există nimic, în lumea românească, în afara politicii. Aproape tot românul lumea vede alegerile prezidențiale ca pe o urgență absolut unică, universală, galactică, cosmică. Așa s-a întâmplat și cu Băsescu: o urgență a salvării naționale; apoi cu Iohannis: o urgență și mai mare a salvării naționale. Nu știu ce să cred… Mie mi se pare că viața e în afara politicii. Că politica se află la marginea vieții, și nu invers. Dar când mă uit la texte care se vor anti-violență, însă mesajul lor este discriminatoriu și direct violent, am impresia că nu sunt în lumea pe care o vreau. Nu e posibil să trăiești, să visezi – și în somn, cred – motive, lozinci, personaje politice, adică personajele cele mai inconsistente din lume. Și totuși se poate.
*
Fetiță de cinci ani, pe trotinetă. Tatăl, foarte tânăr, în spatele ei. Fetița se oprește, face un semn către cealaltă parte a șoselei, și plânge ușor, alintat:
– Nu pooot, e prea soare!
– Cum?
– E prea cald acolo…
Tatăl, interzis:
– Și ce vrei să fac? Să mă urc în cer și să dau soarele la o parte?
– Daaa….
*
Am avut o zi plină. Am mărșăluit încoace și-ncolo prin burta centrală a Bucureștiului, am plătit ceva, am achitat, am închis conturile și am pășit printre contemporanii mei. Ei, ceilalți -dușmanii?, cred că așa i-ar numi cineva, ba chiar câțiva -, care respiră același aer, aproximativ, cu mine, trăiesc aceleași evenimente fundamentale, se zice, măcar că „fundamentalul” se află-n trăirea ta interioară, nu altundeva; ei, cei care, multicolori, de la mic la mare, își urmează cu încredere de nemuritori firul vieții, muncind, iubind, trădând, reevaluându-și și sucindu-și țelurile, planurile, ei sunt în același ritm cu tine, aliniați în aceeași cadență, împachetați în același tempo – învingători pentru o clipă, trăită ca eternitate, în veșnicul parcurs al aceluiași.
*
… Că mai importante-n orice acțiune sunt mobilul, scopul, intenția, și mai puțin consecințele, succesul, fericirea. Că de-aia un Hölderlin spunea că fericirea „e apa călduță de pe limbă”, iar teribilul Nietzsche era convins că „omul nu caută fericirea, ci doar englezul.” Așa că Interiorul, mai degrabă, decât Exteriorul (acolo unde idealurile sunt incompatibile în mod natural între ele, căci oamenii sunt voci ale unor grupuri diverse, iar a dori să armonizezi toate astea înseamnă a fugi de realitate într-o lume iluzorie).
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
