Vorbe din cotidianitatea medie
33.
În sfârșit, după ceva căutări, am găsit „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”, al lui Llosa. Este acolo un motiv pe care-l folosesc și eu în ce lucrez. Dar nu l-am luat pentru asta. Tonalitatea spumoasă, asta e. Ce încântare de narațiune: un manual de locuțiuni, de argou, de limbaj omenesc: „bibanii ăi grași, fâță nerecunoscătoare, nazuri, pandalii, farafastâcuri, ștab, zile fripte, sulică, grijania și anafura mă-sii!”, numai în trei pagini. Cu Neînvinșii și Lituma, personaje fabuloase din „Casa verde” a tinereții lui MVL. Traducerea, Mihai Cantuniari. El trebuie să fi avut un mare merit în echivalarea-inventarea cuvintelor folosite de marele romancier peruan.
*
În anul 1937, societatea românească, prin acţiunile reprezentanţilor ei politici, dar şi cu „ajutorul” elitei ei culturale, ajunsese într-o fundătură istorică. Încă din 1935 – aflăm din Însemnările lui Armand Călinescu -, Constantin Argetoianu (atunci ipostaziat în preşedintele Uniunii Agrare) făcea o analiză cinică, dar exactă, a situaţiei politice a ţării, pe care o expunea Regelui Carol al II-lea. Spunea: scena politică are trei forţe: Regele, politicienii şi împrejurările. Şi Argetoianu încheia brutal: „Astăzi se pare că nu mai sunt decât împrejurările!” Rex a răspuns : „aşa este.” Volutele istoriei se repetă. Ceea ce înseamnă, o știm, dar degeaba, că nimeni dintre cei foarte „activi” nu învață nimic din istorie.
*
Cum spuneam, am cumpărat un volum haios al lui Llosa, „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”. Am halit dintr-o sorbire acest romănel, pe care-l ratasem la vremea apariției lui la noi. M-am delectat cu accentul lui pe un umor nebun, pe vocabularul personajelor, de un argou inimitabil. Bun. M-am culcat și, într-un fel, a continuat filmul locotenentului Silva și al sergentului Lituma, porniți să caute ucigașul. Și apar eu, tânăr, într-un orășel pe care nu-l cunoșteam. M-am cazat la micul hotel al unui sportiv celebru, însă necunoscut mie, și am hoinărit toată noaptea. Dimineața, am revenit să plătesc cazarea. Mă întâmpină un civil: Eu am nas, zice, e ceva cu plimbarea asta… Aveți nasul prea mare, spun, carajo. Deodată apare un alt civil – un fel de Silva – și spune: Domnul n-are nicio legătură, e doar așteptat să-și plătească cazarea. Lituma, cum ar veni, salută cu fals respect și se strecoară pe lângă mine, tiptil, laș, carajo, ia-ți tălpășița. Apoi am pornit spre micuțul hotel. Oare cât m-o costa? Și m-am trezit: prea cald, din nou.
*
Toate așa-zisele dezbateri electorale din zilele astea îmi amintesc de serbările școlare de odinioară. Acelea, organizate în pripă de învățători și profesori, în fața părinților și în nerăbdarea elevilor de a se termina totul, pentru intra în normalul vieții de vacanță. Acolo, atunci, improvizația era una omenească, autentică… Pur și simplu, cele televizate sunt comice prin faptul că vor să atingă lucruri esențiale pentru țară, în câteva minute, cu clopoțelul la pândă. Mult, de fapt total formalism. În aceste condiții, candidații nu pot decât să mimeze seriozitatea, profunzimea, spontaneitatea, în situația în care totul este coafat, premeditat. Numai confruntarea, eventual cea din turul al doilea, ar putea stârni curiozitatea românilor, alături de încrederea lor. În final, morga asta princiară a jurnaliștilor bate spre ridicol cu mult succes.
*
A fi Adult este condiția necesară pentru a face Propagandă, adică de a te lăsa pradă aptitudinii de a trăi în abstracție, în deplin dispreț față de simțuri, care-ți dau primele impresii despre realitate, și față de contactul cu pământul. Pentru a fi propagandist, însă, mai e nevoie de ceva: un pic de inconștiență, de oportunism ascuns, de instinct al slujirii, de vedetism deșănțat și caraghios, de condiție a instrumentului, de eliminarea oricărei insule, fie și micuțe, de puritate (individualitate) din sufletul tău însetat de exterioritate. Nu omul politic este propagandist, el își asumă condiția, ci fanaticul lui susținător. Politicianul intră în pielea unui personaj, pe față, în vederea obținerii unui avantaj oarecare. O afacere cinstită, publică. Propaganda se află în corul „mulțimii însingurate”, care-l urmează, anonimă și anomică.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
