EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Clipe

Vorbe din cotidianitatea medie

3.

 

Toxicitatea. Despre ea este vorba. Toxicitatea nu vine din afară decât foarte puțin: din plasticul aruncat în apă, din resturile arse, din fumul înălțat în văzduh și altele de acest gen. Toxicitatea majoritară vine din oameni, din noi, din lăuntrul nostru. Și nu există remediu care s-o elimine, doar să-i dea o față comercială. Civilizația nu este altceva decât o formă apretată, cinică, ipocrită, care o ascunde: o fanfaronadă.

Am lăsat imaginile și literele și am ieși pe terasa casei mele. Am respirat și am privit teii încărcați de verdeață, mașinile, tramvaiele, asfaltul, construcțiile diverse, oamenii alergând încolo și-ncoace, porumbeii și vrăbiuțele, cerul în mare parte senin, insulele norișorilor alburii – și a fost ca și cum aș privi Lumea, cam cu toate ale ei.

În fine, am cumpărat o revistă literară. E suficient însă. Că nu despre asta vreau să vorbesc. Voi scrie despre Mihai Nebunul. El era-n fața tejghelei fetei care ne xeroxează, ne plătește facturile (cu plata noastră, firește), ne descarcă fotografiile trimise on-line, și câte și mai câte. Pleacă, Mihai, spune ea, fermă, chem poliția altfel; nu mi-e frică de poliție, spune el: un ins bondoc, negricios ( chiar așa este, nu-i nicio intenție de alt fel…), teribil de revoltat; nici mie nu mi-e frică de tine, mai zice fata, neclintită în decizia ei: Mihai Nebunul pleacă, tunând și fulgerând: lasă că vedeți voi… Apoi, către mine, domnișoara mă liniștește: Păi ce, el crede că mă prostește pe mine, că nu plătește, cum face peste tot, la Kaufland, pe la mall, că n-are bani.. N-o fi având, zic, da oricum trebuie să plătească… Să nu-l credeți pe Mihai Nebunul, zice ea, are o pensie de 3700 de lei, el crede că nu știu, și e singur, are mai mult ca salariul meu, dă-l încolo…

De fapt, ce ni se dă nouă la televizor? „Masa” care fierbe, care dă în lături, clocotește, vrea. O lavă subterană care izbucnește deodată din adâncuri nebănuite și tinde să acopere pământul pentru o „nouă” lume. Nu există raționalitate în lume, în mulțime. Iar dacă există, într-un ungher, nu apare pe „sticlă”, pentru că raționalitatea nu vinde. „Masa” înfierbântată, da.

Lumina de august, alburie, caldă, tocmai ieşită din fierbinţeală, aproape molatică, nemişcată, blând-pâlpâitoare, uşoară, străvezie ca un geam bine şters. Pură.

Intram în București, eram în mașină, priveam și lateral. Acolo, venind dinspre oraș, el mergea pe jos, mai greu, cu o pungă-n mână, probabil de-ale gurii, spre seară. Mersul lui puțin aplecat în față, privirea lui îndârjită, pas după pas, privea oarecum în jos, pe trotuar. Amicul meu din adolescență, frumos și înalt, cum era atunci, că ne fura toate fetele, acum purtând timpul în spatele ușor cocârjat, capul părăsit de păr, dar atitudine în general ațoasă, rezistentă. Mergea către casa lui mare, cu câine, frumoasă, unde se descurca singur. Îmi contemplam adolescența, cu visurile ei consumate, dar realitatea nu mă deprima: era în viață, omul, făcea față tuturor treptelor, nu se plângea, era perseverent. Înainta către vila lui, la marginea orașului, acolo unde are un câine care-l așteaptă și înțelege. Trăia.

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…