Vorbe din cotidianitatea medie
29.
Un bătrân bine, îngrijit, cam de 1,55 m înălțime, cu mișcări clare, ferme, în jur de 80 de ani, mergând pe trotuar, cu o pungă de plastic în mână. În pungă, un ghiveci cu o floare roșie.
*
Dinastia lui „ŞAPTISPREZECE”: mii, ore, luni… Aşa ne învață inşii plimbați pe la televizoare.
*
6.500 de pași am făcut azi. Aplicația de pe telefon m-a felicitat în exces. Am mers și am mers, am văzut „jos sataniștii care ne conduc”, am trecut în lumina blând spre seară, am depășit „mu!e secția !ouă”, am mers mai departe, o librărie, un „avem miel”, am admirat clădiri particulare cu brazi în fața vilelor, am citit „pocăiți-vă!”, am mers mai departe, mai departe, o mamă tânără a rupt o floare de liliac din arbustul-liliac, iar copilul ei „nu știu dacă ai voie”, am pășit, am pășit, am trecut pe lângă o clădire modernă, înconjurată de un gard modern, pe care era o emblemă modernă: „Școală de gândire aplicată”, am depășit și-am mers și mai departe, și mai departe…
*
Lumea mic-burghezului. Cu politica, cu banii, cu cariera, cu vorbele.
*
Diferența dintre anii 1985 și 2025, pentru mine, este că atunci ascultam, în principal, Mahler și Beethoven, iar în secundar Chopin și Bach, în vreme ce acum ascult majoritar Chopin, Liszt și Bach, iar secundar Beethoven și deloc Mahler. Nu știu de ce, s-ar zice.
*
Am o mare limită, trebuie să mărturisesc: nu înțeleg cum unele persoane (știm ce înseamnă „persoană”, nu-i așa?) nu percep cu înțelegere omenească o oarecare fascinație care aparține „obișnuitului”, „cenușiului”. Ei, ele, nu: se plasează mereu deasupra cotidianității, privind-o de sus, cum altfel, cu o aroganță ce seamănă cu bizareria, cu futilitatea cea mai crasă. Păcat, un om cu adevărat inteligent – ceea ce nu-i un mare merit – distinge și acceptă cu ușurință pluralitatea punctelor de vedere, a trăirilor și formelor de viață diverse. Inextricabil, ca să zic așa.
*
Cel mai comic lucru este acțiunea cu orice preț. Nu întâmplător, politica e făcută de marginali care cred că fac ceva.
*
Un timp scurt m-a presat ușor „E-pantofi”, pe telefon, cu oferte de pantofi, teniși… Și-am zis: ca să scap, și uite că vine vara, merg la E-pantofi și-mi iau o pereche de ce-o fi. Zis și făcut. Doar că, după tranzacție – de care am fost mulțumit, în paranteză fie zis -, imaginile au năvălit spujină pe ecranul telefonului. Tot felul de mostre, de culori, de firmulițe, de care nu auzisem, în afară de Bugatti, cine n-a auzit de Bugatti, Doamne-Dumnezeule! Acum, am grijă, să nu ating ceva acolo, poate mă lasă-n pace, poate-nțelege că am pantofi…
*
Prea-optimiştii au un fel de a fi radical, brutal-aerian. Recitatori fericiți.
*
Într-adevăr, numai ce este mare poate fi depăşit. Pentru depăşire se depune un efort pe măsură. Numai o culme poate fi depăşită, dacă este depăşită cu adevărat. Nu poţi spune despre un câmp gol că, în sfârşit, l-ai întrecut. Întrecerea se duce doar la vârf. Baza este democratică, punctul de pornire: ele aparţin tuturor.
*
Cu cât popoarele sunt mai puţin însemnate în istoria universală, cu atât lozincile, credinţele, principiile agitate de ele sunt mai grozave, mai de neatins, mai focos strigate: autoconservare.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
