Vorbe din cotidianitatea medie
26.
S-au dus vremurile bune… Asta se vede după evoluția istorică a armelor:
-anul 1000 a. Ch.: bâte, ciocane, topoare, pumnale, sulițe, săbii, praștii, arcuri, armură – oameni buni și frumoși, luai bătaie, dar nu prea mureai din asta…
-anul 700 a. Ch.: este inventat berbecele, de către asirieni…
-anul 500 a. Ch.: chinezii născocesc arbaleta, primejdie mare…
De-aici încolo, până la noi, crește IQ-ul, se dezvoltă știința…
*
Dacă Reforma educațională înseamnă cvasi-eliminarea filosofiei și a logicii din planurile-cadru, ca și de la Bac, atunci sunt pentru Contrareformă.
*
În cele câteva mii de ani de evoluţie istorică, lumea n-a învăţat nimic. Violenţa a fost şi a rămas calitatea ei de bază; singura ei calitate care se transmite social, cu siguranţă. Ignoranţa, în diferitele ei forme, unele aparent culte, a fost şi este stăpâna lumii. Nu putem decât s-o denunţăm.
*
Am vrut să scriu ceva, dar, îndreptându-mă către ecranul laptopului, am început să mă gândesc la altceva. Așa că, pe moment, am uitat… Aaaa, da. Despre romantism. Că, dacă e ceva pe lume pe care nu l-am plăcut vreodată, inclusiv în romantica adolescență, este tocmai romantismul. Nu-l înțeleg, nu înțeleg oamenii romantici, aproape că mi se face milă de ei. E un fel de falsificare a vieții, de minimalizare a forței ei. Poate că a anticipat woke… Când aud „Ce frumos!!!”, mintea mea este neutralizată, nu poate procesa nimic. Aș vrea să mă înșel, că sunt prins în chingile minții mele, doar, și că lumea e frumoasă, cum nu. Dar simt că – nu pot să vă aduc alte temeiuri – am ieșit din capcanele interiorului meu, că văd lucrurile de deasupra, cam așa. Asta nu înseamnă că mulți dintre cei aflați pe pagina mea nu pot exclama, în continuare, fericiți, entuziasmați, „Ce frumooos!”
*
Suporți existența cu ușurință atunci când, contemplând-o, îi vezi natura ei de comedie.
*
O psiholoagă modernă ne-a dat temă pentru acasă: să ne sărutăm pasional, nu oricum, de 15 ori pe zi. Chestii de endorfine, sau de-astea. Altfel să nu facem. Altfel e rău-rău.
*
Asta-i istoria: drumul de la cochilie la doctrină. După, Nimicul.
*
Mă gândesc la relaţia dintre Centru şi Periferie, din care primul iese dezavantajat, aşa cum văd eu lucrurile. Centrul, suficient sieşi, acoperit strălucitor de haina aroganţei inevitabile pentru cel îndrăgostit doar de imaginea sa. Aşa că nu este preocupat de existenţa unei alte zone, la margine, ce-i pare inconsistentă, de neluat în seamă. De fapt, privirea lui nici nu prea o vede, pentru că se uită doar în sus şi la el însuşi. Periferia, în schimb, scanează centrul până în cele mai mici detalii, îi urmăreşte, cu satisfacţie, orbirea. Practic, periferia controlează fiecare mişcare centristă. Şi scopul ei nu este unul hegelian, de a-i lua locul celui aflat cu mândrie în fruntea bucatelor, pentru că ea vrea să rămână liberă, acolo, la margine, ca adevăraţii aristocraţi care nu doresc să epateze. Ea vrea tocmai să nu fie controlată de nimeni, vrea să-şi dea propria lege.
*
Publicitate TV. „Odată cu acest cuţit…”, spune o voce de bărbat. „M-ai făcut foarte curioasă!” sare o voce feminină. „…s-a născut o nouă dimensiune a tăiatului!” încheie bărbatul, superior.
*
Recitind câte ceva din savuroasa și cam înfricoșătoarea Istorie a Evului Mediu (iată o mostră:„ în 471, Zenon îl ucide pe Aspar și pe fiul său…. Leon I moare în 474 și îi urmează isaurianul Zenon, numai că văduva lui Leon, Verina, ține ca tronul să-l ia amantul, apoi fratele ei, acesta din urmă înlăturat de amantul soției lui, care-i era nepot…”), mi-au sărit în ochi nume botezate de popor, cu imaginația lui precisă, dreaptă, precum: Ludovic cel Pios, Mihail Bâlbâitul, Pepin cel Scurt, Pepin Cocoșatul, Carol cel Pleșuv, Carol cel Gros, Robert cel Puternic, Carol cel Simplu, Ludovic al IV-lea cel de Peste Mări, Ludovic Copilul – și tot așa. Nume-renume rămase în zbuciumata istorie a Bizanțului, mai ales, dar și a Occidentului… Și mi-am zis: păcat că s-a întrerupt o asemenea tradiție (lăsăm la o parte pe „cel Mare”, „cel Viteaz”), că și în timpurile noastre atât de moderne parcă era loc de esențialisme precum cele de mai sus. Oare cum ar fi fost ele, dacă ar fi fost?
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
