Vorbe din cotidianitatea medie
22.
Pe această vreme, cu fulguieli mărunte peste mocirluțe formate din loc în loc, am ieșit special să respir gerul iernii, în sfârșit. Oamenii, pe trotuar, mai puțini ca mașinile. Droaie de mașini și de claxoane. strigăte. Inși civilizați, totuși: un șofer dintr-un Mercedes înalt, negru, impresionant, mi-a făcut semn să trec, deși n-aveam prioritate. Probabil, înfășurat în paltonul gros, l-am impresionat. Bun creștin. Milos. Bine, din inerție am luat și două cărți, nu romane, ci de istorie literară și teoria mentalităților. Acum sunt cu Ivănuș, mă îngrijește.
*
Sentimentul inconfortabil că păşeşti pe nisipuri mişcătoare, că nimic nu e stabil, că nu există predictibilitate, siguranţă, cel puţin pe termen scurt. Senzaţia alienantă că oricând poţi cădea într-o gaură neagră neaşteptată, ivită în cenuşiul doar aparent nivelator al nisipului ce te înconjoară. Impresia netă că nu-ţi mai eşti singurul stăpân al ideilor şi faptelor tale individuale, că eşti agresat de un cor impersonal, unit. Trăirea acută că eşti un simplu număr sau un simplu desen pe suprafaţa mată a deşertului de dinainte-ţi, ce poate fi şters cu ușurință în indiferenţă colectivă, anonimă, totală. Convingerea că nu poţi schimba nimic fundamental, dar că nici nu poţi accepta.
*
Priveşti, dar vezi ceea ce creierul tău îţi ordonă să vezi. Eşti în cuşcă.
*
Ivan a avut o zi cu peripeții. Dar a fost viteaz. A venit doctorul veterinar, cu asistentul lui. L-am chemat: parcă are o bobiță pe burtă, dom doctor. Se uită el și râde: n-are nimic. „Are țâțe, are mai mult de una.” Ivan se burzuluia la mine-n brațe, nervos, stropșea. „Și eu am țâțe”, ne anunță veterinarul, un tânăr cam cioplit din piatră neregulată. „Și dumneavoastră aveți”, mă lămurește el. În fine, termină descrierea: „Toți avem”. N-am putut să-i domolim mult timp furia lui Ivan: cu ocazia asta i s-au micșorat și gheruțele; păi cum să mai alergi vijelios și să te cațeri într-o frântură de secundă așa? Și-ați mai dat și 250 de lei, ca fraierii…
*
Foarte multe lucruri utile, conjuncturale, curente, de făcut. Materia cenușie a zilei este inepuizabilă. Formele ei sunt, de multe ori, așteptate, standardizate, dar uneori își ies din făgaș, părăsesc pielea alunecoasă a prezentului și produc surpriza, singura care ne ține într-o viață activă. Cum să te plasezi deasupra cenușiului cotidian, nu dedesubtul lui și nu încătușat în el – iată provocarea.
*
Ești mereu pe graniță. În fiecare zi, poate chiar moment, te poți transforma, printr-o întâmplare dură, cu totul neașteptată, într-un mesager către lumea de dincolo, indiferent de vârstă. Totuși, la 70 de ani, sau peste 75 (dacă ai norocul să-i apuci), te pregătești cu adevărat de eventuala, dar necesara întâlnire cu o altă lume, adusă de speranță, de acest crainic însuflețit care uneori vorbește în van. Deja, fizicul tău se pregătește cu de la sine putere: devine mai diafan, mai subțiat, refuzând surplusul de materie. Pe graniță: și într-o parte, și-n alta. Sau, mai degrabă, nici într-o parte, nici în alta. Rămâi acolo, cât poți, în liniște. Nu spera mult. N-avea teamă. Privește.
*
Dintr-o notație veche de acum 40 de ani. Un om sărută mâna altui om pentru că mâna acestuia din urmă mirosea a alcool, întâmplător, iar cel care-o săruta era alcoolic. Niciun mister, primul om n-avea bani să-și cumpere băutură. Un ins ingenios.
*
Cu cât crește gradul de măsurare, cântărire, clasificare a acțiunii indivizilor, chiar și a opiniilor lor, în numele unei dreptăți foarte exacte, citite la șubler, cu atât crește și nivelul de stres cotidian. Viața socială, în viitorul mai mult sau mai puțin imediat, va fi mai accentuat competitivă și procedurală. Iar în final, mai cinică.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
