Vorbe din cotidianitatea medie
19.
Ne-am întâlnit cu nea Bebe. Nea Bebe este un maistru în construcții, spre 60 de ani. Conduce mici echipe de nepalezi la anveloparea blocurilor, cum a fost cazul și cu blocul nostru. Nea Bebe este sufletist. El zâmbește mai mereu, e vesel. Lui nea Bebe, acum un an, i l-am dat pe Ionel, un motănel alb-negru foarte vioi și simpatic. L-am găsit sub o mașină, nici nu mai putea să miaune. Ne e foarte dor de Ionel. Când l-am adus acasă, Ivan al nostru s-a învârtit uimit pe lângă el, ca un frate mai mare, l-a păzit toată noaptea, că Ionel, mâncând, se întrema, avea câteva luni. Apoi i l-am dat lui nea Bebe. Nea Bebe a spus că are nepoți micuți care vor un motănel. Acum, nea Bebe a venit să monteze niște grilaje la scările de intrare.
– Cum e Ionel, nea Bebe?
– Ionel e bine, e frumos, e mare.
– Are copii, are pui?
– Cum să n-aibă? Ionel e o vedetă, vedeta cartierului. E curtat de toate pisicuțele din zonă, în tot cartierul. Ionel are trei pui doar cu Veronica noastră, nu mai zic de rest.
Ah, Ionele, Ionel… V-am zis de la început, ne e tare dor de Ionel.
*
Om al crepusculului, cum cred că spunea Hesse. Abia spre seară să te înviorezi, să-ți crească tonusul fizic și psihologic, depășind o după-amiază îndeobște scăzută în reacții, moleșită. Seara, ce energie retrezită. Apoi noaptea, ce prilej minunat de a scorni în condițiile aparente de singur în univers.
*
A fost așa: am coborât și am mers. Mergând și tot mergând, am ajuns. Am vorbit, oameni buni, profesionali. Am plătit, am luat chitanță. Am ieșit și-am intrat. Acolo, i-am spus băiatului că e pe locul doi, sus oricum, cu rețeta lui de cappuccino. I-am spus cine-i pe primul. Mi-a adus un desert din partea casei. Mi-a mai recomandat o cafenea anume, prin centru, nu spun, unde ( totuși, vă zic aici: La Balkon, prin Piața Amzei), zice el, acolo se poate servi cu adevărat numărul unu, vă recomand, a zis. Tot acolo, la băiat, am butonat telefonul, ceea ce nu fac, de obicei. Și am citit un articol dintr-un ziar, sau așa ceva, cu un stil jucăuș, miștocar, cum se cere acum, despre filosofia lui Bergson: timpul ca durată, în interpretarea profesorului Vasile Morar, profesorul meu și al lui Ionuț. Și jurnalistul își făcea meseria cum știa el: „dacă vă vine să credeți, iată ce spunea tocilarul de Bergson…”. Frumos, instructiv, interactiv, nimic nou. Că, zic amândoi, Bergson și Morar, timpul este spațializat prin folosirea inteligenței, că așa lucrurile ne apar separate limpezi. Ceea ce e o aparență, pentru că, dacă folosim intuiția creatoare, ele ne apar legate, în flux. Da… Am ieșit și-am mers, am cutreierat spațiul așternut în fața mea, așa a trecut timpul pe nesimțite și m-am trezit că am ajuns acolo de unde am plecat.
*
Vine un moment în care azvârli peste bordul vieții tale, cu blândețe, tot ceea ce nu-ți mai trebuie, tot ceea ce deja ai și uitat cu necesitate. Ești o peninsulă care intră-n mare atât cât se poate, cât s-a putut. Ce-ți rămâne, e să contempli istoria dârei pe care corpul tău a lăsat-o în lume și o va mai lăsa, un timp. Căci sufletul n-are istorie, el rămâne mereu contemporan, este aici, cu tine, mereu, el se resimte ca mereu același – el este supra-istoric.
*
Voi ieși la cutreierat pământul din jurul meu. Întorcându-mă, voi fi întrebat: De unde vii? De la plimbarea pe care am făcut-o pe pământul din jurul meu, voi mărturisi.
*
– Io cred că mai citiți câte-o carte, îi spune mieros medicului său, în speranța că va fi mai bun cu el, mai blând. Când vă faceți timp, desigur.
– Nu citesc.
– Dar când vă faceți timp…
– Nu citesc deloc.
– Și dacă vă face cineva cadou o carte, de știință, de ce-o fi.
– N-o citesc. O fac și eu cadou. N-o țin în casă, face paraziți, bacterii microbi, mai ales acarieni. Boală curată. Nu citesc nimic.
*
Lupta actuală dintre progresism și tradiție – trecând peste numeroase nuanțe, unele în favoarea progresismului, altele nu – îmi amintește zicerea unui vechi „antimodern”, Peguy, pe la începutul secolului trecut, despre cei care nu vor să facă pe deștepții: „… noi, ceilalți, nu facem niciun progres.(…) Suntem proști, și cu asta basta.(…) Suntem la fel de proști ca Sfântul Ioan Gură-de-Aur.”
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
