Vorbe din cotidianitatea medie
17.
M-am văzut cu oameni cu care nu m-am întâlnit de mulți ani, poate peste 20, 30. Am fost împreună, am lucrat împreună într-un loc și-un timp. Numai trecutul există. Am fost în trecut, acum ne-am re-văzut, pe baza trecutului. Nici n-a fost nevoie să vorbim prea multe între noi, pentru că totul a fost spus cândva. Acum, doar ceva ajustări, aduceri la zi. O fi viitorul, n-o fi, vom vedea. Sperăm să fie și să fie măreț, mai măreț ca trecutul. Deocamdată știm sigur un lucru: e cert că trecutul există. Și asta-i deja un triumf.
*
Vocea ţăcăne mecanic: El, omule!, a fost harnic la viaţa lui, a muncit mult, pe brânci… poate dumnealui ştie: n-a mai suportat pe-atunci nişte lucruri (gest confuz), s-a certat cu ăia, pentru că, omule!, io n-am nicio nevoie, sunt în etate, nu ne cunoaştem, da’ să ţină minte el: dom’le făcea boieru’ un lucru!… desigur (gest energic), era boier, dă-l în mă-sa dă hoţ… da-l făcea la fix, dom’le! fir-ar el să fie de boier… că d-aia m-am luat la ceartă cu ăia. .. m-am ambiţionat şi-am plecat la Bucureşti la pază, portar la un depozit de cărţi, dormeam pe rupte, nu era niciun pericol, nu fura nimeni cărţi, doar să fi ars, Doamne-fereşte…
*
Când un popor iese din dictatură, el țâșnește precum săgeata ce zboară din arcul în care fusese strânsă mult timp. Însă, în libertate și democrație, se văd cu ochiul liber excesele, slăbiciunile, defectele, viciile. Așa merge lumea.
*
Pe măsură ce înaintezi în lume, urmând cu speranță un foc interior ce-ți încălzește sufletul și ți-l azvârle-n față, mereu în față, îți dai seama că, de fapt, ai intrat într-un tipar, poate chiar în Tipar. Și mai mult, ideea juvenilă că poți să-l schimbi, prin simpla ta voință, îți apare drept stupidă. Am înțeles asta la ceva timp după momentul când, adolescent fiind, l-am certata pe tata: Ce-ați căutat voi la Cotul Donului? Iar el mi-a răspuns automat: Păi ce era să facem noi? Spune tu. Am tăcut.
*
În final, spre final, dacă e să cauți cu adevărat ceva în viață, nu prea poți să eviți tărâmul mistic. Te uiți în jur și vezi multiplicări de nedreptăți, de inși venali, de izbânzi ale tuturor nerozilor și ageamiilor – mereu și mereu. Te uiți în tine și-ți amintești că nu poți fi sigur de nimic, că nenorocirea vine pe neașteptate, că sănătatea nu-i niciodată bine păzită, că n-ai împlinit multe din planurile tale, fie le-ai ratat de tot, fie le-ai atins doar puțin. Și atunci, într-un ultim elan, vrei să intri în altă realitate. De neatins.
*
Singurele momente de fericire ale submediocrului sunt acelea în care supradotatul o dă și el în bară, câteodată, așa, pentru diversitatea vieții.
*
Cea mai trainică și demnă dragoste publică este aceea a discipolului pentru maestru. Și reciproca.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
