Vorbe din cotidianitatea medie
16.
Fiind, ca și voi – hai, să fim serioși, totuși…-, în ultimele ore ale anului 2024, cu bune și rele, ca oricare alt an, zic să mă plimb. Am ieșit și am respirat brutal aerul rece. Bun. Îmi place. Născut iarna, nu mă plâng să fie rece afară, m-aș plânge în casă, dar nu e cazul. Mulți tineri, normal, multe zâmbete și promisiuni de bine și frumos. Dar, cum stau foarte aproape de unul dintre mall-urile cele mai mari ale Bucureștiului, am recunoscut că nu-l pot ocoli. Am intrat. Am urcat la unu, cu gândul că voi reveni și voi bea o „ultimă” cafea la parter, ceva specializat. Deci, unu. Etaj agreabil. Simt cu coada ochiului cum o lumină vag roșiatică pândește acolo. Ridic privirea: e sărbătoare, pe stâlpii imensei construcții mai multe domnișoare, imaginile lor, desigur, în costumație lejeră, în bikini roșii ca focul, zâmbesc la puștii mall-ului care stau pe-acolo, așteptând rotația imaginilor. N-am înțeles prea bine ce se oferă, că doar e capitalism, ceva se vinde și cineva cumpără. Am intrat în librărie, Cărturești, ce de cărți, mamă-Doamne! Mă uit pe etajere, pe rafturi, pe mese. Multe, în câte 6-8-10 exemplare una peste alta, așteptând cumpărătorii care vin greu. Și zăresc doar un astfel de aranjament format doar din două exemplare, restul se vânduse. Privesc, da, un pseudo-scriitor sadea, limpede, bun de glumițe. Dar ăsta-i publicul mare românesc, cumpără cărți precum ștrudelul cu mere sau cu dovleac. Pur și simplu n-aveam ce să cumpăr. Voiam ceva din Llosa (Cine l-a ucis pe Palomino…), dar bineînțeles nu se găsea. În final, am luat, din inerție, două cărți, toate de la Humanitas: una a fostului meu profesor, Mircea Flonta, despre Kant, un soi de popularizare în stilul lui, limpede; alta a lui Andrei Cornea, infatigabilul, cu traducere, introducere, note: Platon IV. Am ieșit mulțumit. Zic să-mi beau cafeaua, la fetele „mele”, cum am intenționat de la bun început. Dar nu mai erau: se închisese. De ce? întreb, imprudent. Cum? Păi nu-i Anul Nou? mi se întoarce întrebarea… Da, zic, sigur vine, vine, vine, dar mă gândeam că adevăratul capitalism n-are mamă, n-are tată, vrea doar profitul, adică banii mei. Însă, vezi, are și el inimă… Ce-o mai fi și asta? Așa că merg acasă să-mi sorb cafeaua, ceea ce și fac acum, în necunoștință totală de adevăratele probleme ale spațiului public, după cum se vede.
*
Acum ceva zile a venit popa cu botezul. Ne-a umplut de sfințenie, dovada apa sfințită aruncată peste capetele noastre, dar și peste bibliotecă, o parte din ea.
Când a plecat a spus pe ton complice:
– Și succes la citit!
– De unde știți, părinte?
– Știu, că văd!
Am crezut că-i o vorbă din zona mistică, ezoterică. Am tăcut respectuos. După plecare, „văd” și eu că în pat și pe măsuța din fața lui erau deschise trei cărți groase: Platon IV, Creanga de aur, Biografia lui Kant – a lui Manfred Kuhn. M-am liniștit. Preotul văzuse cu ochii lui agili atât de omenești… Asta a fost singura socializare până azi, în Noul An.
*
Pe lângă teii înnegriți, pe lângă trecătorii acoperiți și ei în haine închise, trece un om în vârstă, micuț de înălțime și excesiv de grăsuț, care își plimbă câinele, cu vădită greutate, unul măricel și sprinten. Iar câinele își supune instinctul libertății și al forței și merge și el agale, uneori înconjurându-și stăpânul, pentru a-i da timp să înainteze.
*
Un bătrân, noaptea, pe treptele scării blocului, fără lumină, fumează tăcut și singur. I se zărește numai silueta. Stă în profil, se uită țintă la perete, nu la bulevardul luminat. Viu e doar vârful aprins al țigării din care trage cu sete, la intervale dese.
*
Uite de ce îl iubesc pe Ivan, mai explicit, mai clar, nu? „În interiorul ființării în întregul ei nu putem afla nicio îndreptățire pentru a pune mai presus tocmai acea ființare pe care o numim om și căreia din întâmplare îi aparținem noi înșine.” – Heidegger, Introducere în metafizică.
*
Am fost pe-afară, băiat cuminte, și am făcut exact ce mi-am propus, ba cu oleacă mai mult. Am văzut aceleași tipuri umane, aceeași dorință de a comanda, aceeași voință de a fi înaintea altora cu orice preț. Dar am văzut ceva în plus, care m-a luat pe nepregătite: polițiști de la Rutieră postați pe la intersecții, cam 4, la fiecare, care își îndeplineau rolul cu mare sârg, venit dintr-o comandă nouă și el, acela de a fluiera când semaforul devenea Verde. Fix atunci, el le reamintea trecătorilor, printr-un țignal feroce, că e voie să treacă, că sunt liberi să traverseze, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, poate că ați uitat, acum e verde, la țignalul meu.
*
Fiecare ne ducem viața în câte un cotlon al lumii. Doar imaginația ne așază-n centru.
*
Ai apărut în lume iarna, atunci când contururile lucrurilor sunt clare, iar locurile în care ele se odihnesc sunt potrivite stabilității lor și mereu aceleași.
*
Rezistența s-a născut în goliciunea câmpiei. În munți e adăpostul.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
