Vorbe din cotidianitatea medie
1.
Zgomotele de dimineață, de la ora 5,00 până spre 7,00, ale orașului. Zgomote de trezire: mașini și mai ales tramvaie. Nimic nu e mai personal, într-un oraș mare, ca tramvaiul. Apoi, lumina pură ce vine din Înalt și sclipește pe frunzele încă verzi ale teilor. Da, Bucureștiul s-a trezit, a făcut ochi. Dar ce înseamnă asta, mai concret? Înseamnă că-n tramvaie, în metrouri, bucureștenii încă moțăie în drumul lor către „muncă”, purtând în mâini pahare de plastic, de carton, pline cu cafea. Ei se duc, după obicei, acolo de unde vor reveni obosiți, transpirați, vlăguiți, visând la concedii răcoroase, cum văd pe la televizor. Lângă mine, treaz de mai mult timp, Ivan ascultă și el sunetele bine cunoscute ale schimbării decorului. Se va culca abia când acestea vor intra în rutina oricărui început de zi, așa cum se va întâmpla și cu omul de lângă el.
Tocmai a plouat și pe la mine. Nu vijelie, dar ploaie de vară, accentuată cât trebuie. S-au format chiar micuțe băltoace pe asfaltul încins, de unde vrăbiuțele și porumbeii beau în sfârșit apa tuturor. În plus, crengile teilor, sub un vânticel neașteptat, se leagănă, se leagănă, se leagănă. Se pare că natura găsește mai mereu soluții pentru situații pe care oamenii le califică drept cataclisme.
Aseară, după vijelie, să-i zicem totuși, am ieșit la plimbare. Bulevardul, plin. Peste tot însă, în vorbe răstite, vulgare, violente („băi, să-mi dai banii, ți-am dat fata”) tremura URA. Am zis că mi se pare, că am obsesii. Am cumpărat o revistă. Am deschis-o. O stare și mai și, asemănătoare vieții comune, învelită-n cuvinte meșteșugite: servilism public, deșănțare, cădere, conjuncturalism pitic. A rămas doar să respir adânc: aerul era cât de cât respirabil grație naturii.
La 10,00h, am ieșit pe terasă. Ivan aștepta la ușă, știa că, după ce fac cafeaua, intrăm amândoi pe tărâmul de „afară”. Am respirat și am privit. De după perdeaua de tei încă foarte verzi, șoseaua. În ea, o gaură de vreo 10m pe 4m, căptușită cu scândură: înlocuirea țevilor. La umbra teilor, într-o margine, doi muncitori care păreau șefi ai lucrării. Ei încep la nouă, stăteau de o oră pe bordură. După o juma de oră apar agale doi muncitori tineri. Dau ocol unor țevi mari. Încearcă aparatul de sudură. Apoi iau și ei loc la umbră, la vreo 5m de observatorii și îndrumătorii lor. După încă o jumate de oră, am ieșit, urmat de Ivan, venise căldura. Cei patru erau în siguranță. Cred că toată vara își vor face veacul acolo, la umbră. Supraviețuire românească.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
